Noii directori de unități de învățământ din Gorj nu sunt străini de partidele aflate la putere

3
1575

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat lista câștigătorilor concursurilor de ocupare a posturilor de director al unităților de învățământ. O parte dintre directorii celor mai cunoscute și mari unități de învățământ din Gorj sunt și membri de partid, întâmplător sau nu, la PNL sau USR.

Liberalul Marius Badea, fost inspector general adjunct, este noul director al Colegiului Economic „Virgil Madgearu“ din Târgu Jiu.

Ana Mihaela Runceanu, membru și candidat la alegerile locale din partea USR, este director adjunct la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu, funcție pe care și-a păstrat-o.

Cristina Goanță, de la USR, este noul director al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu“. Adjuncții acesteia vor fi Mihaela Pîrvulescu și Bogdan Rădulea.

La Colegiul Național „Spiru Haret“ din Târgu Jiu noul director este Flavius Boian, membru în Biroul Politic Local al PNL, iar fostul director Carmen Cosmulescu a devenit director adjunct.

La Liceul cu Program Sportiv noul director este Valentin Tâlvescu. De asemenea, noul director al Colegiului Tehnic „Henri Coandă“ va fi Gabriela Comănescu, iar Colegiul Auto „Traian Vuia“ va fi condus de Rodica Oprea.

Colegiul național „George Coșbuc“ din Motru va fi condus de Rodica Păuna, iar Colegiul Tehnic Motru de Adriana Pleșa.

Liceul Tehnologic din Bâlta va fi condus de Elena Logofetescu.

Mihai Istrate, implicat într-un scandal de răsunet, și-a păstrat postul de director al Liceului Tehnologic Țicleni.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here