Acasa / Actualitate / NU ai carte de identitate, riști AMENDĂ! Controale în acest sens în Târgu Jiu

NU ai carte de identitate, riști AMENDĂ! Controale în acest sens în Târgu Jiu

Politiștii locali pe urma celor care trăiesc în ilegalitate. În această perioadă au loc acțiuni de control care au ca rol reînnoirea sau eliberarea unor cărți de identitate. Persoanele care nu dețin asupra loc un act de identitate nu se pot bucura de drepturile fundamentale editate în Constituție.

Serviciul Ordine Publică și Evidența Persoanelor din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu acționează în această perioadă, conform atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, pentru punerea în legalitate a unui număr de 249 persoane care locuiesc pe raza municipiului Târgu Jiu fără documente legale. Este vorba despre cetățeni care au cărțile de identitate expirate, nefiind reînnoite în termele stabilite de lege și minori care au împlinit vârsta de 14 ani și nu s-au adresat încă Direcției Publice Comunitare Locale de Evidență a Persoanelor Târgu Jiu în vederea eliberării actului de identitate. Potrivit documentelor întocmite de polițiștii locali rezultă faptul că cei mai mulți cetățeni care au documentele de identitate expirate se află temporar în străinătate. Cetățenii aflați în străinătate sau care urmează să călătorească în străinătate ale căror termene de preschimbare a documentelor de identitate se apropie și nu doresc să se adreseze misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale României din statele respective, facem precizarea că aceștia se pot adresa Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință cu 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puțin de 15 zile, evitând astfel expirarea actului de identitate în timpul călătoriei sau șederii în țara respectivă.

Actul o obligație

Cetățenii români care au împlinit vârsta de 14 ani au obligația de a solicita eliberarea actului de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei. Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate însoțit de unul dintre părinți sau după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistență socială sau de persoana căreia i-a fost încredințat în plasament. Primul act de identitate nu se eliberează pe bază de procură specială.

Se aplică amenzi

În cazul în care cetățenii români nu își întocmesc actele de identitate în termele stabilite de lege, aceștia pot fi sancționați contravențional conform O.U.G. nr. 97/2005 și OG nr. 2/2001 cu amendă de la 40 la 80 lei. De asemenea, facem precizarea că persoana care a găsit sau a intrat în mod fortuit în posesia unui act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, are obligația să îl depună ori să îl trimită în termen de 24 de ore, la cel mai apropiat Serviciu Public Comunitar de Evidență a Persoanelor sau la cea mai apropiată unitate de poliție, în caz contra aceasta riscă să fie sancționată contravențional conform OUG nr. 97/2005 și OG nr. 2/2001 cu amendă de la 25 la 50 lei.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*