spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateNu-i place să dea cu semnătura. Romanescu : „Un munte de documente...

    Nu-i place să dea cu semnătura. Romanescu : „Un munte de documente de studiat și semnat”

    Primarul Municipiului Târgu Jiu se plânge pe rețele de socializare că are multe documente de semnat. Marcel Romanescu s-a pozat cu masa plină de dosare, declarând că l-a prins miezul nopții semnând ca primarul.

    Printr-o fotografie sugestivă, primarul Marcel Romanescu și-a exprimat nemulțumirea față de decizia dată de Prefectura Gorj prin care îl constrânge să aibă drept de semnătură ,sau, să împuternicească în acest sens o persoană competentă și nu orice angajat al primăriei. „Așa arată o seara obișnuită a unui primar. După o zi de muncă și un drum lung, urmează un munte de documente de studiat și semnat. Ziua de mâine începe devreme, cu ședința operativă, deplasări în teren, întâlniri cu cetățenii, cu reprezentanți ai mediului de afaceri și alte grămezi de documente. A trecut de ora 21:00, și programul continuă. Ne vedem dimineață, devreme, la o ceașcă de cafea. Noapte frumoasă tuturor”, a postat edilul Municipiului Târgu Jiu.

    Cetățenii prejudiciați

    Deși edilul a declarat că îl va împuternicii pe viceprimarul Aurel Popescu  să-i țină locul atunci când e plecat, Romanescu nu a făcut-o. „De luni de zile dacă nu chiar un an,  domnul primar a delegat o mare parte din atribuțiile sale la diferiți angajați din primărie. Din informațiile mele în acest moment o serie de atribuții au fost delegate către o singură persoană, în rest nu se știe nimic. Nu e normal ca un cetățean care solicită un document sau un contract care trebuie semnat urgent, să nu poată fi eliberat pentru că delegarea de atribuții nu a fost făcută legal. Cetățenii trebuie să aibă prioritate!”, a declarat viceprimarul Aurel Popescu.

    Program prelungit

    Pe de altă parte, edilul a declarat că stă la primărie peste 12 ore pe zi. „Mi-am dat seama că nu am sprijinul viceprimarilor. Activitatea mea începe la ora 7 și se termină după ora 21-22. Acest lucru poate fi demonstrat de oameni care mă veghează”, a declarat Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    6 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: