spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateNumărul virozelor, în creştere

    Numărul virozelor, în creştere

    Dacă la începutul lunii februarie numărul virozelor depăşea uşor cifra de 800, la nici o săptămână se înregistrează peste 1100 de cazuri, după cum au precizat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. În continuare cei mai expuşi „bolii” sunt copiii iar recomandarea specialiştilor, în privinţa combaterii acestor viroze nu se lasă aşteptată. „În această săptămână am avut înregistrate 1.117 cazuri de viroze, practic tot copiii au fost cei care au depăşit numărul de îmbolnăviri. Pe această linie avem 178 de internări, au necesitat internare aproximativ 84, iar la pneumonii 601 cazuri în total, 222 de internări. Noi recomandăm tuturor celor care au primele simptome de boală să meargă la medicul de familie, la medicul specialist şi să nu se trateze după ureche, pentru a evita să ajungă la pneumonie, pentru că, netratată o viroză duce la pneumonie”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Ministerul Sănătăţii recomandă, mai ales în perioadele cu fluctuaţii frecvente de temperatură, respectarea regulilor de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor. Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă. De asemenea, se recomandă respectarea unui regim de viaţă sănătos, constând în alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe şi multă mişcare, de la mersul pe jos sau cu bicicleta, la patinaj şi alte sporturi de iarnă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: