spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateO alunecare de teren a lăsat cărbuneştenii fără gaze

    O alunecare de teren a lăsat cărbuneştenii fără gaze

    Peste 1.600 de gorjeni au fost afectaţi, timp de câteva ore, de sistarea alimentării cu gaze în oraşul Târgu-Cărbuneşti. Oprirea furnizării agentului termic nu au lăsat, însă, pacienţii de la Spitalul Cărbuneşti în frig, şi asta ca urmare a faptului că s-a asigurat căldura prin surse electrice. Cauza este una naturală, respectiv o alunecare de teren, după cum a declarat primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti, Mihai Mazilu.

    Autorităţile locale din Cărbuneşti au declarat că alimentarea cu gaze în oraş a fost sistată, ca urmare a producerii unei alunecări de teren la Ţicleni, în zona conductelor de gaze. „În jurul orelor şase a apărut o defecţiune la Magistrala Cărbuneşti. Mai exact a fost descoperită o spărtură, a fost retezată conducta la un metru adâncime în pământ. Cauza este una obiectivă, o mică alunecare de teren, care la îmbinarea unei piese a dus la retezarea si deplasarea conductei cu câţiva centimetri”, a mai precizat edilul din Târgu -Cărbuneşti.

    Pacienţii spitalului nu au stat în frig

    Incidentul apărut, ieri-dimineaţă, a dus la mobilizarea de urgenţă a conducerii spitalului, care pe lângă punerea în funcţiune a altor surse de încălzire, a dat pacienţilor hrană rece. „La noi, pacienţii nu au stat în frig. La orele 07:00 când s-au întrerupt gazele, centrala a fost comutată pe pompe de vehiculare a apei calde iar faptul că avem clădirile spitalului izolate ne-a ajutat mult, căldura menţinându-se în spital”, a mai declarat directorul Constantin Târziu. În ceea ce priveşte Secţia Maternitate Nou-Născuţi, aici căldura a fost asigurată cu ajutorul aparatelor electrice, după cum a precizat conducerea spitalului. Având în vedere faptul că pe tot parcursul zilei de ieri echipele de specialişti au lucrat la remedierea conductei avariate, pacienţii au primit hrană rece.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: