spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateO nouă conducere la Rotary Târgu Jiu

    O nouă conducere la Rotary Târgu Jiu

    Clubul Rotary Târgu Jiu are un nou Comitet Executiv. Președintele în exercițiu, Costel Mitruț, administrator al unei cunoscute firme din Târgu Jiu, a preluat conducerea clubului de la Nicolae Goață, director al uneia din companiile importante din Târgu Jiu.

    „În timpul mandatului acestuia, una dintre cele mai importante acțiuni o reprezintă donația făcută de club pentru achiziția aparatului de testare a noului coronavirus cu care a fost dotat Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu“, se arată într-un comunicat de presă.

    Întâlnire inedită a rotarienilor

    La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc și prima întâlnire din noul mandat a membrilor Clubului Rotary, organizată într-un cadru diferit de cele obișnuite, la Aerodromul Târgu Jiu.

    „Acest loc s-a născut din munca pasionată a unui «zburător» prin vocație, Mihai Merlușcă, care a sacrificat alături de soția sa o mare parte din idealurile unei familii tinere pentru a construi un loc în slujba comunității. Aerodromul este destinat tuturor acelora pentru care zborul este una din dorințele vieții, cuibărite în minte de la vârsta când orice copil își dorește să devină aviator. Printre acești pasionați se numărăși colegul nostru, Dumitru Mărgeloiu, important om de afaceri din Gorj, de câteva luni pilot brevetat,care într-o desfășurare impecabilă, respectând normele sanitare în vigoare, a fost organizatorul întâlnirii. Membrii clubului au petrecut momente minunate,au admirat  zborul avioanelor și nu în ultimul rând au discutat despre viitoareleproiecte Rotary“, se mai arată în comunicatul de presă.

     

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: