spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitatePacienta care a fost refuzată de medicul Elena Vlad a decedat

    Pacienta care a fost refuzată de medicul Elena Vlad a decedat

    Pacienta în vârstă de 63 de ani, care a fost refuzată de către medicul pneumolog Elena Vlad, a decedat la spitalul din Craiova. Aceasta suferea de o serie de afecțiuni respiratorii. Pacienta a fost internată la ATI, iar medicii au solicitat efectuarea unei aspirări bronșice, însă medicul Elena Vlad nu a efectuat această manevră. „Nu se poate realiza aspirat bronşic în boală infecţioasă deoarece este lipsă personal mediu sanitar pentru FB, cât şi lipsă salarizare corespunzătoare a personalului care efectuează această manevră”.

    După ce documentul medical a apărut în mass-media, medicul a oferit explicații: „Menționez că la manevra de fibrobronhoscopie personalul care o efectuează este situat doar la câțiva centimetri față de gura bolnavilor care în majoritatea cazurilor tușesc, expectorează puroi, secreții, de multe ori împroșcând-ne cu acestea. Gravitatea situației este cu atât mai mare cu cât conducerea spitalului nu ne-a dotat cu mijloace de protecție adecvate, nici măcar cu o banală mască cu filtru pentru protecție. Pentru a demonstra acest fapt, am cerut o comisie de control a ITM Gorj care să verifice dacă s-au respectat condițiile de muncă prevăzute de lege. În urma manevrelor efectuate, buletinele de analize au evidențiat bacterii, viruși, multiplii germeni, exprem de periculoși cum ar fi: TBC, Klebsiella, Seratia, Acinobacter, Escheria Colli, Streptococ Beta Hemolotic din grupa G, Streptococul auriu etc.“.

    Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu stabilit o Comisie de disciplină care să cerceteze acest caz, iar Consiliul de etică a dat un aviz cu privire la această situație, care nu a fost făcut public deocamdată.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: