spot_img
10.7 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateParcarea de la stadion "inaugurată" de șoferii șmecheri

    Parcarea de la stadion „inaugurată” de șoferii șmecheri

    Sătui să aștepte inaugurarea Stadionului Municipal și implicit cele câteva sute de locuri de parcare, mai mulți șoferi și-au lăsat mașinile la umbra noii arene. Autoturismele au fost parcate în zona pietonală din fața investiției încă nefinalizată.

    Mai mulți șoferi au găsit de cuviință să-și parcheze mașinile în incinta noii arene chiar dacă investiția nu a fost recepționată. Municipalitatea susține că este vorba despre un gest iresponsabil dar nu poate lua, încă, măsuri. „Am pus bandă acolo, dar, din păcate a și fost ruptă între timp. Nu putem să stăm și să punem de fiecare dată bandă de protecție. CNI și societatea care a câștigat licitația ar trebui să se ocupe de aceste lucruri, pentru că pot apărea probleme în timp. Nu suntem noi răspunzători. Am încercată să îi ajutăm, dar ar trebui asigurată paza. Până când se predă acest obiectiv, tot ce presupune acest complex sportiv este în administrarea lor și trebuie să îl întrețină. Nu știu de ce nu iau măsuri. Am văzut că există oameni care se ocupă de paza obiectivului. Nu este obligația noastră, noi am făcut-o doar în ideea de a proteja acest obiectiv, dar nu pot să stau în fiecare zi să pun bandă, atât timp cât obiectivul nu este predat municipalității”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: