spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateParcurile, luate la puricat de Primăria Târgu-Jiu

    Parcurile, luate la puricat de Primăria Târgu-Jiu

    Primăria Târgu-Jiu a organizat, ieri de dimineaţă, o acţiune de dezinsecţie în parcurile din municipiu, împotriva căpuşelor, pentru că, spun autorităţile locale trebuie prevenite afecţiunile provocate de aceste insecte. Peste zece hectare de „spaţii verzi” au fost stropite cu soluţie, după cum au mai precizat reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu. La nivelul judeţului Gorj s-au înregistrat, în acest an, două cazuri de pacienţi, care suferă de Boala Lyme, boală provocată de muşcătura căpuşei infectate.

    Boala Lyme este din ce în ce mai frecventă în vieţile noastre. Sibiul înregistrează, în momentul de faţă, cele mai multe cazuri de pacienţi care suferă de această boală, aproximativ 362 de cazuri. Pentru a preveni apariţia acestei boli şi pentru ca gorjenii să se simtă în siguranţă atunci când se plimbă prin parcurile din municipiu, Primăria Târgu-Jiu a organizat ieri de dimineaţă o acţiune de dezinsecţie, fiind stropite aproximativ 10 hectare de spaţii verzi. „Am avut primele semnale de alarmă săptămâna trecută, când am început să se vorbească la nivel naţional. Este o acţiune de prevenţie. Se pune mare accent pe prevenţie, pentru că este mult mai uşor să prevenim decât să tratăm. Se face această acţiune în toate spaţiile publice verzi, e foarte importantă pentru că ne ajută să stopăm orice incidente ulterioare. Să sperăm că ţine vremea cu noi, pentru că noi încercăm de săptămâna trecută să o facem, pentru că această substanţă acţionează pe o iarbă perfect uscată”, a spus Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj această boală a apărut numai la persoane adulte. „În comparaţie cu alte judeţe, la noi nu se pune problema de foarte multe cazuri. Avem trei înregistrate la nivelul judeţului Gorj. Este nevoie ca populaţia să fie informată, să se protejeze şi să meargă la medic ori de câte ori este nevoie. Lyme este numită şi «boala cu o mie de feţe » pentru că simptomele acesteia pot fi confundate cu cele ale altor afecţiuni, ceea ce o face extrem de greu de depistat. De aceea este nevoie de ajutor medicilor în aceste cazuri”, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Potrivit specialiştilor, „e normal sa fie mai multe cazuri în zonele împădurite, unde există un risc mai mare de a fi expuşi la muşcătura căpuşelor, pentru că acestea trăiesc pe animale precum căprioare şi veveriţe”, a explicat prof. dr. Alexandru Rafila, şeful catedrei de microbiologie-epidemiologie de la UMF „Carol Davila” pentru Evenimentul Zilei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: