spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitatePărinţi din Gorj, în scandal cu medicii din Cluj după ce le-a...

    Părinţi din Gorj, în scandal cu medicii din Cluj după ce le-a murit copilul în spital

    familia_sendroiu_1Doi tineri din Targu Jiu ameninta cu judecata sefii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca dupa ce fetiţa lor nou-născută a decedat la spital din cauza unei malformaţii. Dănuţ Şendroiu, tatăl fetiţei decedate, vrea să dea în judecată conducerea unităţii medicale, întrucât nu a fost de acord ca bebeluşul să fie operat de un anumit medic, pe motiv că acesta nu are specialitate de chirurgie pediatrică.

    Dănuţ Şendroiu, tatăl fetiţei decedate la începutul lunii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj-Napoca, a declarat că nu doreşte despăgubiri materiale, în urma demersului pe care îl va face în instanţă, ci vrea ca alţi părinţi să nu mai treacă prin aceleaşi drame, scrie Mediafax. „Am apelat la profesorul Constantin Ciuce (n.r. – şeful Secţiei de Chirurgie nr. 1 de la SJU Cluj-Napoca) pentru că am primit din partea mai multor medici din Cluj recomandări că dânsul ar putea opera astfel de cazuri şi cea mai bună decizie după momentul aflării diagnosticului a fost să discutăm cu dumnealui şi ne-a primit cu braţele deschise. Am cerut managerului SCJU Cluj-Napoca aprobarea pentru ca domnul Ciuce să îmi opereze copilul şi consider revoltător refuzul acestuia (n.r. – managerul SCJU Cluj, Petru Şuşcă) pe motiv că medicul nu ar avea specialitate de chirurgie pediatrică. Dar, cu toate acestea, în ultimii 20 de ani, domnul profesor Ciuce a operat copii cu rezultate bune. Ne gândim să apelăm la instanţele judecătoreşti şi să dăm în judecată conducerea spitalului, pentru că a refuzat să îl lase pe domnul Ciuce să ne opereze fetiţa. Nu cerem despăgubiri, ci vrem ca alţi părinţi să nu mai treacă prin aceleaşi drame”, a spus Şendroiu.  Acesta a precizat că este din Târgu Jiu şi a optat ca soţia sa Cătălina să nască la Cluj-Napoca pentru ca, ulterior, fetiţa să poată fi operată tot acolo pentru ca avea unde să locuiască o perioadă mai lungă de timp.

    Legalitatea ucide

    Directorul medical al SCJU Cluj-Napoca, Cristina Ghervan, a declarat că în 29 iunie, tatăl fetiţei decedate a cerut aprobarea conducerii unităţii medicale ca fetiţa, care nu se născuse încă, să fie operată de Constantin Ciuce la Secţia Chirurgie nr. 1 de adulţi, în condiţiile în care medicul respectiv nu are specialitatea de chirurgie pediatrică. Ghervan a subliniat că a fost convocată o echipă de specialişti care a decis că singura soluţie era transferul bebeluşului la Spitalul ”Marie Curie” din Bucureşti, solicitându-se în acest sens un elicopter, însă copila a murit între timp.

     

    La rândul său, şefa Secţiei de Neonatologie a Clinicii de Ginecologie din cadrul SCJU Cluj-Napoca, Gabriela Zaharie, a declarat că şansele de supravieţuire ale fetiţei erau „zero”, chiar dacă ar fi fost operată. Medicul Zaharie a adăugat că operaţia în cazul unei hernii diafragmatice putea fi făcută de orice chirurg pediatru. Managerul SCJU Cluj, Petru Şuşcă, a declarat că, în urma unui control al Corpului de control al ministrului Sănătăţii din luna martie, s-a constatat că în Secţia de Chirurgie I, de adulţi, condusă de Constantin Ciuce, au avut loc 35 de operaţii pediatrice, fiind vorba de „nerespectarea prevederilor legale”. „Putem să operăm dacă nu avem specialitate? Eu, ca manager, pot lua decizii peste legislaţie?”, a menţionat Şuşcă. Pe de altă parte, şeful Secţiei de Chirurgie nr. 1 din cadrul SCJU Cluj-Napoca, Constantin Ciuce, a precizat corespondentului Mediafax că a operat mai mulţi copii care aveau aceeaşi malformaţie ca a fetiţei care a decedat, iar aceştia au supravieţuit. 

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Băut la volan

    Dat de gol de etilotest

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: