spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitatePavel mai stă în arest

    Pavel mai stă în arest

    Procurorii Parchetului Judeţean Gorj au declarat recurs la Curtea de Apel Craiova, în decizia Tribunalului Gorj de judecare în stare de libertate a primarului localităţii Peştişani, Florin Pavel. Sâmbătă pe 15 decembrie expiră starea de arest preventiv în care se află din iunie 2012, edilul din Peştişani.

    Primarul localităţii Peştişani mai are de aşteptat până să fie pus în liberate şi asta ca urmare a faptului că în ciuda deciziei Tribunalului Gorj, procurorii au declarat recurs la Curtea de Apel Craiova. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judeţean Gorj, procurorul Cristina Ciobanu a declarat că „a fost declarat recurs împotriva încheierii prin care Tribunalul Gorj a înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara”. Cum perioada de arest preventiv în care se află primarul expiră pe 15 decembrie, recursul va trebui judecat şi soluţionat de magistraţii craioveni până la această dată. Dacă se va decide menţinerea decizia dată miercuri de Tribunalul Gorj, Florin Pavel va fi eliberat de îndată. Avându-se în vedere faptul că în acest dosar unul din inculpaţi a câştigat mandatul de parlamentar, cauza va fi declinată spre soluţionare magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Pavel Ion Florin, primar al comunei Peştişani pentru comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită şi neglijenţă în serviciu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: