9.3 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 8, 2021
AcasăActualitatePerformanță în premieră obținută de un elev gorjean. Giovani Popescu s-a calificat...

Performanță în premieră obținută de un elev gorjean. Giovani Popescu s-a calificat la Olimpiada Internațională de Informatică

Ioan (Giovani) Popescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu, a reușit o performanță unică în învățământul din Gorj. Acesta s-a calificat la Olimpiada Internațională de Informatică. Este primul elev din județul Gorj care reușește să atingă o astfel de performanță.

Barajele pentru calificarea la Olimpiada Internațională de Informatică s-au încheiat aseară. 33 de elevi s-au calificat în Lotul României, după desfășurarea fazei naționale a Olimpiadei de Informatică, unde Giovani a obținut premiul I și medalia de Aur. „Au fost trei baraje și fiecare a avut o durată de patru ore. S-au derulat în zilele de duminică, luni și miercuri. Fiecare baraj a constat în rezolvarea a trei probleme și în total au fost nouă probleme. Am început pe locul 10 după prima probă, apoi, urcat pe locul șase și în final am terminat pe locul patru. Am reușit să recuperez, dar am fost la distanță mare de locul cinci“, a povestit Giovani.

Problemele au fost dificultate ridicată. „Pot spune că au fost mult mai grele față de anii precedenți. A fost o varietate largă de probleme“

Olimpiada Internațională de Informatică va avea loc în luna iunie și se va desfășura în sistem online, având în vedere restricțiile impuse de pandemia de COVID-19. „Probabil că va fi organizat tot online și va fi un centru în România, unde vor fi susținute probele. La Olimpiada Internațională participă toate țările din lume“, precizează olimpicul gorjean.

Ceilalți trei elevi care s-au calificat la Olimpiada Internațională sunt de la Liceul Teoretic International de Informatica București și de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu“ București.

Prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega, i-a transmis felicitări: „Performanță unică obținută de un elev din județul Gorj. Ioan (Giovani) Popescu a reușit să se califice în Lotul României care va participa la Olimpiada Internațională de Informatică. Din echipa României fac parte cei mai buni patru elevi din țară, printre care se numără și Giovani.
Felicitări, Giovani! Felicitări, domnule profesor Eugen Nodea, pentru că v-ați dedicat pregătirii unui elev de excepție!
Succes la Olimpiada Internațională de Informatică!“.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -