spot_img
7.8 C
Târgu Jiu
marți, martie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePeste 1.100 de gorjeni au comis infracțiuni sexuale și de exploatare a...

    Peste 1.100 de gorjeni au comis infracțiuni sexuale și de exploatare a unor persoane

    Peste 1.100 de gorjeni figurează în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

    „Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, iar în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj se află înscrise 1.174 de persoane.

    Registrul se organizează și se ține de unitățile Poliției Române, prin structuri specializate în acest domeniu.

    Registrul se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

    Ce persoane sunt înscrise Registrul național

    În Registru se ține evidența următoarelor categorii: persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile anterior enumerate, de către organele române competente; persoanelor de cetățenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de acest fel; persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente ale altor state, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.

    „Nu se înscriu în Registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată a dispus aceasta în mod expres, în cadrul unui proces penal. Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice, care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea“, se mai arată în comunicatul de presă.

    Ce categorii de angajați au nevoie de Certificatul de integritate

    Certificatul de integritate este obligatoriu pentru anumite categorii angajați, cum sunt cei care își desfășoară activitatea în cadrul unităților de învățământ. Persoanele fizice interesate pot obține propriul certificat de integritate comportamentală în aceleași condiții în care se poate obține certificatul de cazier judiciar, respectiv în baza unei cereri-tip, cu datele cu caracter personal completate și motivată, depusă personal la orice unitate sau subunitate de poliție în care funcționează ghișeu de eliberare a certificatelor de cazier judiciar. Certificatul de integritate comportamentală se eliberează în termen de cel mult 3 zile de la data solicitării și este valabil 6 luni de la data eliberării. „Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice, centrale și locale, instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane pot obține copie de pe Registru în aceleași condiții în care pot obține extrasul de pe cazierul judiciar, respectiv în baza consimțământului persoanei interesate și a unei cereri care conține datele cu caracter personal și care se adresează unității de poliție în a cărei rază administrativ-teritorială s-a născut persoana fizică sau Inspectoratului General al Poliției Române, în cazul persoanelor născute în străinătate. (…)

    Potrivit prevederilor Legii nr. 118/2019, ministerelor de resort și organelor administrației publice centrale și locale le-a revenit obligația ca, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să evalueze cadrul legal din domeniul de competență și, după caz, să demareze procedurile necesare de natură legislativă și/sau administrativă, pentru a se asigura că unei persoane înscrise în Registru i se interzice, temporar sau permanent, să desfășoare activități profesionale, activități de voluntariat sau orice alt tip de activități care presupun:

    -contactul direct cu copiii;

    -contactul direct cu persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile;

    -examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane“, se mai arată în comunicatul transmis de Poliția Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: