spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitatePeste 200 de buletine, eliberate în ziua votării

    Peste 200 de buletine, eliberate în ziua votării

    Peste 200 de acte de identitate au fost eliberate în Târgu-Jiu în ziua referendumului. Fie că lucrează în străinătate, fie că nu au avut timp să intre în legalitate, târgujienii au spus la unison că nu au vrut să rateze votul. Astfel, cei mai harnici dintre ei au venit de dimineaţă la instituţie cu zeci de solicitări de reînnoire a buletinelor expirate.

    Programul prelungit al angajaţilor de la Direcția Publică de Evidență a Populației din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, a fost ca o mana cerească pentru cetăţenii care nu au apucat să se pună în legalitate până pe 29 iulie. Majoritatea celor care se aflau la rând la ghişee au spus că se bucură de lejeritatea programului de la instituţie, dat fiind că lucrează în străinătate şi nu au avut timp să facă toate demersurile. Cu toţii au aşteptat pe ultima sută de metri actele pentru a putea merge la secţiile de votare. „Cu fata mea am venit aici, la Evidenţa Populaţiei, pentru că lucrează în Italia. A revenit acasă, dar a trebuit să se grăbească astăzi cu solicitarea. Este bine venit programul prelungit. Dimineaţă a depus solicitare, iar acum suntem aici să îşi ridice buletinul”, a declarat mama unei tinere târgujience care aştepta să meargă la vot. La masă, un alt cetăţean completa după orele prânzului, o cerere de eliberare a cărţii de identitate. „M-am lăsat pe ultima zi, pentru că nu am avut timp, sunt plecat pe afară mai mult, dar nu înseamnă că nu fac tot posibilul să ajung cu acte în regulă la votare”, a declarat acesta. O altă femeie îşi aştepta şi ea, în linişte rândul. Relaxarea i se datora faptului că avea în faţă multe ore până la închiderea secţiilor de votare. „Am depus solicitare dimineaţă, acum ridic buletinul şi merg la vot”, a conchis femeia. La cele câteva sute de solicitări strânse pentru buletine noi, în ultima săptămână, se adaugă alte câteva zeci depuse în ziua referendumului. 30 de persoane s-au grăbit cu depunerea cererilor, pentru că la orele prânzului, instituţia să fi eliberat deja 137 de cărţi de identitate. „Până la ora 12.30, ora de raportare am eliberat aproximativ 140 de buletine cetăţenilor care au depus cereri zilele acestea. Programul a fost prelungit de la orele 20.00 la 22.00, iar cei aproape 500 de cetăţeni care au depus cererile săptămâna aceasta sunt aşteptaţi să îşi ridice actele noi. Am făcut toate diligenţele pentru ca până la orele 18.00 să intre în posesia cărţilor de identitate, toţi cei care au depus cereri şi întrunesc condiţiile”, a declarat Dan Laurenţiu, directorul Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei Târgu-Jiu. Eliberarea actelor de identitate a continuat şi după orele prânzului, la fel ca şi primirea solicitărilor. Conducerea instituţiei a dat asigurări că numărul buletinelor eliberate, până la închiderea programului, depăşea 200.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: