spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePeste 50 de cadre didactice care au susținut Titularizarea au solicitat posturi...

    Peste 50 de cadre didactice care au susținut Titularizarea au solicitat posturi în alte județe

    51 de cadre didactice care au susținut examenul de Titularizare în județul Gorj au cerut să fie repartizate pe posturi în alte județe. În schimb, trei candidați din alte județe și-au anunțat intenția de a ocupa unul dintre posturile vacante la nivelul județului nostru.

    „Avem 51 de candidați care au susținut proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice în județul Gorj, dar au cerut să fie repartizați în alte județe. Cele mai multe astfel de cereri s-au înregistrat la educatori (15), învățători (10) și la Limba engleză (6). Totodată, trei candidați care au participat la proba scrisă în alte județe au cerut să fie repartizați pe posturi în județul Gorj”, a precizat Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj.

    Doar 11 posturi titularizabile în Gorj

    La nivelul județului Gorj, au fost scoase la concurs doar 11 posturi titularizabile: cinci la Liceul de Arte ,,Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu (Arhitectură – 1, Corepetiție – 2, Muzică de cameră – 1, Muzică instrumentală – 1), două la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj (profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică – 2); două la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu (activități de pre-profesionalizare – 1, profesor-educator – 1), unul la Școala Gimnazială ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu (învățător) și unul la Clubul Școlar Sportiv Târgu-Jiu (Educație fizică și sport: pregătire sportivă de specialitate).

    De asemenea, au mai fost scoase la concurs 60 de posturi pe perioadă determinată și 168 de posturi incomplete.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: