spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePeste o mie de CV-uri depuse pentru 500 de locuri de muncă!...

    Peste o mie de CV-uri depuse pentru 500 de locuri de muncă! Vezi unde s-au înghesuit gorjenii

    Peste o mie de CV-uri depuse pentru 500 de locuri de muncă! Vezi unde s-au înghesuit gorjeniiPeste o mie de persoane care își doresc să se angajeze la viitoarea fabrică de cablaje auto de la Târgu-Jiu au mers ieri la sediul fostei fabrici Rostramo din pentru a depune CV-urile. Angajatorul pusese dispoziția celor veniți doar 500 de exemplare de CV, iar oamenii au fost nevoiți să stea la coadă să le multiplice. Pentru început, vor fi angajate 500 de persoane, urmând ca până în toamnă, numărul de salariați să crească până la 1.500 după cum au anunțat autoritățile. Gorjenii interesați să lucreze la viitoarea fabrică de cablaje, pot depune un CV în acest sens până la sfârșitul acestei luni.

    Peste o mie de CV-uri depuse pentru 500 de locuri de muncă! Vezi unde s-au înghesuit gorjeniiPeste o mie de persoane s-au înghesuit la Rostramo ca să depună CV-ul la fabrica de cablaje a investitorului japonez. Pe parcursul acestei luni vor fi colectate CV-urile doritorilor de angajare, urmând ca în aprilie, investitorul japonez să pornească prima linie de lucru. „În funcție de cum evoluează construcția și amenajările, se preconizează că în aprilie se va da drumul la o linie de producție. Firma din Severin, cea care reprezintă pe cea din Japonia, căci există o astfel de fabrică și în Severin- a trimis CV-uri aici, am adus doar 500 de bucăți, dar au venit foarte mulți oameni. Au depus până la prânz cam 800 de CV. Pot depune în fiecare zi lucrătoare din luna ianuarie”, a spus Ion Lupulescu, reprezentantul firmei.

    Își doresc un loc de muncă

    Peste o mie de CV-uri depuse pentru 500 de locuri de muncă! Vezi unde s-au înghesuit gorjeniiMulți dintre cei care au depus deja CV-urile și care vor să lucreze la fabrica de cablaje au muncit în străinătate sau în alte județe și doresc un serviciu mai aproape de casă. „Am venit să ne căutăm un loc de muncă. Eu am ani și ani de zile de când nu muncesc. Fără bani nu se poate. Am stat la xerox la rând și apoi am completat un CV. Vrem un serviciu. Este o firmă mare. Eu sunt din Mătăsari, dar sunt dispus să fac naveta. Dacă voi lua salariu de 10 sau 15 milioane, nu știu dacă îmi va conveni să dau pe navetă 800 lei pe lună. Să vedem”, a spus o gorjeancă. „Nu mai lucrez din 2003, am fost casnică, dar acum trebuie să îmi găsesc ceva. Sper să mă angajez la fabrica asta. Sunt din Curpen”, a spus o altă femeie. „Nu am mai lucrat, am trăit la Casa de copii și vreau un loc de muncă. Sper să am șansă la angajare. Trebuie să ne luptăm pentru o pâine. Asta este viața”, a spus un tânăr. „Am fost inginer la Petrom, dar aici am venit pentru fiul meu. Ca să îi depun CV. Sper să vină acasă. Are calificarea de operator cablaje. Nu știu ce condiții sunt aici”, a spus un bărbat.

    „Am lucrat la cablaje la Cluj, Arad sau Timișoara, dar doar câteva luni. Eu sunt de loc din Țicleni. Avem pe cineva acolo care a rezistat la Arad un an și jumătate. Am lucrat doar în Petrol și vreau să am un loc de muncă pentru că pe noi ne-au disponibilizat. Important este să ai un serviciu, chiar dacă salariul nu este mare. Vreau să depun și eu și cei doi băieți ai mei. Eu am 56 de ani și 31 de ani de muncă și am și facultate”, a spus un țiclenar. Primarul Târgu-Jiului, Aurel Popescu, susține că, alături de președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a insistat pe lângă angajatorul japonez pentru ca recrutările să înceapă în această lună deși angajările efective ar urma să aibă loc în aprilie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: