spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePeste o sută de ciclişti, prezenţi la maraton

    Peste o sută de ciclişti, prezenţi la maraton

    Peste o sută de iubitori ai ciclismului s-au aventurat ieri dimineaţă pe două trasee montane, situate la intrarea în Defileul Jiului. Traseele destul de accidentate nu le-au creat probleme concurenţilor, care s-au simţit excelent în tot timpul parcurs prin munţi. Dintre cei 113 participanţi, doar trei au abandonat cursele, din diferite motive. Ceilalţi o sută de concurenţi au ajuns cu bine la linia de sosire. Două trasee au avut de parcurs concurenţii care s-au aventurat în această competiţie sportivă. Cei mai buni au parcurs un traseu de 33 de kilometri, în timp ce alţii au avut de parcurs un traseu mai lung de 60 de kilometri. Primul concurent a ajuns la linia de sosire după o oră şi 33 de secunde, fiind urmat de alţi doi ciclişti. Timpii scoşi i-au luat prin surprindere pe organizatorii, care se aşteptau ca traseul să fie parcurs în cel puţin două ore. Concursul Naţional de Ciclism a avut şi evenimente. Unul dintre concurenţi s-a dat cu bicicleta peste cap, fără însă a păţi mare lucru: „Am avut o întrecere cu un coleg şi nu am mai putut lua curba, aşa că am făcut cunoştinţă cu pământul. M-am ridicat şi sunt în regulă”, a spus concurentul care a căzut cu câteva sute de metri, înaintea liniei de sosire.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: