spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePietonii indisciplinaţi, arşi la buzunare de oamenii legii

    Pietonii indisciplinaţi, arşi la buzunare de oamenii legii

    Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie România (AVAC), filiala Gorj, a ieşit din nou în stradă, ieri, cu scopul de a informa pietonii privind normele legate de trecerile de pietoni, semafoare, treceri prin locuri nepermise şi riscurile la care se expun dacă încalcă legislaţia. Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul Serviciului Rutier şi Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică. Nu au lipsit din peisaj neregulile. Unii dintre pietonii din municipiu traversau strada, prin locuri nepermise, chiar sub nasul oamenilor legii. Şi cum spune proverbul, după faptă şi răsplată, gorjenii „în cauză” vor trebui să scoată acum bani frumoşi pentru plata amenzii. Potrivit lui George Neagoe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, în perioada 2-7 noiembrie, poliţiştii Serviciului Rutier şi Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu, vor desfăşura acţiuni punctuale în judeţul Gorj, cu preponderenţă în municipiul Târgu-Jiu, pe linia sancţionării indisciplinei existente în rândul pietonilor, manifestată fie prin traversare prin loc nepermis, nerspectarea culorii roşii a semaforului electric fie prin deplasarea pe partea carosabilă. Se vor distribui materiale informativ-preventive în vederea conştientizării acestei categorii de participanţi la trafic asupra riscurilor la care se expun prin nerespectarea legislaţiei rutiere. În acest context, în cursul zilei de ieri, 7 noiembrie cu această ocazie au fost aplicate un număr de 55 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare a fost estimată la suma de peste 6.500 lei. Asociaţia nu este la prima acţiune din luna aceasta. La începutul lunii, membrii asociaţiei au desfăşurat, în colaborare cu oamenii legii, o acţiune denumită „Noaptea Europeană, fără alcool la volan”, care a avut ca scop informarea cetăţenilor cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care se urcă la volan în stare de ebrietate. Aceştia au mers prin cluburi, dar şi prin barurile din judeţ, pentru a discuta cu tinerii, care se ştie, sunt un segment important din acest „domeniu”.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: