spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePloile pun probleme şi la Negomir

    Ploile pun probleme şi la Negomir

    Precipitaţiile abundente pun probleme şi la Negomir acolo unde mai mereu există alunecări de teren. Situaţia de acolo este cunoscută şi de autorităţi, care au luat toate măsurile pentru ca aceste fenomene să nu mai pună probleme localnicilor. În zonă s-au efectuat lucrări însă edilul spune că proiectele de investiţii trebuie să continue pentru ca cetăţenii să nu mai aibă de suferit. Ieri în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj edilul Ion Gruescu a prezentat situaţia investiţiilor efectuate şi graficul lucrărilor care ar trebui făcute pe viitor pentru evitarea oricăror evenimente neplăcute. „S-a comandat expertiza, a venit expertul în control, ne-a spus negru pe alb că lucrările sunt efectuate corect, pot fi recepţionate şi în continuare trebuie să luăm următoarele măsuri: zidul de sprijin trebuie să fie prelungit într-o parte şi în cealaltă parte cu aproximativ 5 metri, cu fundaţie directă nu pe coloane cum este cel existent, să se supraînalţe şanţul de scurgere, să se adâncească calea de cădere şi multe alte lucrări. Proiectatul, după expertiză a făcut proiectul şi toate lucrările se ridică la suma de 9 miliarde lei vechi cu TVA”, a spus Ion Gruescu, edilul localităţii Negomir. 17 de miliarde de lei vechi au fost cheltuite până acum de autorităţile din Negomir pentru construirea unui zid de sprijin care să protejeze cele 10 gospodării din satul Artanu, puse în pericol de alunecările de teren. Primarul localităţii, Ion Gruescu, spune, însă, că proiectul nu este finalizat, iar lucrările deja executate sunt şi ele în pericol din cauza alunecărilor. Din această cauză ieri a cerut sprijinul financiar al Prefecturii, care a declarat, prin vocea subprefectului Virgil Drăguşin, că se vor iniţia demersurile pentru proiectul de hotărâre de Guvern astfel încât să fie alocate resursele necesare pentru realizarea investiţiilor în zonă pentru a preîntâmpina pericolul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: