spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePoliția Locală închide toți agenții economici care nu au autorizate punctele de...

    Poliția Locală închide toți agenții economici care nu au autorizate punctele de lucru

    Poliția Locală din Motru, alături de funcționari din cadrul primăriei, vor demara verificări ample ale tuturor agenților economici din municipiu. Sunt vizate inclusiv punctele de lucru și documentațiile de autorizare.

    Agenții economici au timp să intre în legalitate până pe 15 aprilie, când vor fi declanșate verificările pe teren. În condițiile în care vor fi constatate abateri grave, se va merge până la suspendarea activității și închiderea punctelor de lucru.

    „Aducem la cunoștința agenților economici care își desfășoară activitatea pe raza UAT Motru că au obligația autorizării punctelor de lucru conform OUG nr.99/2000, cu modificările și completările ulterioare. Începând cu data de 15.04.2021, compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Motru împreună cu Poliția Locală vor efectua verificări, iar unde se vor constata abateri grave se va merge până la suspendarea activității pe perioada stabilită de lege. Pentru a evita eventualele neplăceri rugăm toți agenții economici care până la această dată nu și-au autorizat punctul/punctele de lucru să facă demersurile în vederea autorizării. Compartimentul Autorizări din cadrul Primăriei Municipiului Motru vă stă la dispoziție pentru clarificări.”, potrivit Primăriei din Motru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: