spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitatePoliția și Spitalul Târgu Jiu fac anchete după moartea pacientei de 45...

    Poliția și Spitalul Târgu Jiu fac anchete după moartea pacientei de 45 de ani pe masa de operație

    Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Gorj și Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu au deschis anchete, după decesul unei paciente în vârstă de 45 de ani pe masa de operație, în urma efectuării anesteziei.

    Dumitru Vienescu, directorul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a declarat într-o emisiune de televiziune, că s-au transmis probe la Institutul de Medicină Legală Craiova, cât și la „Mina Minovici“ București, de unde se așteaptă rezultatele: „Este un eveniment regretabil ceea ce s-a întâmplat. În urma inițierii unei anestezii, pacientul a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. La nivelul Spitalului a fost constituită comisia de analiză a acordării asistenței medicale, cât și a respectării ghidurilor protocoalelor și procedurilor medicale. Vom vedea ce s-a întâmplat. Am văzut și rezultatul necropsiei, în care se spune că pacienta a suferit o insuficiență respiratorie acută. Urmează ca acest rezultat să fie coroborat cu probele histopatologice care au fost trimise la Institutul de Medicină Legală Craiova, cât și la „Mina Minovici“ București. Era o intervenție la compartimentul de Chirurgie Buco-Maxilo-facială, asupra unei tumori în cerul gurii. Pacientei i s-a explicat de către medicul anestezist asupra riscurilor antesteziei și chiar de deces și și-a asumat în scris“.

    DSP și ANMCS, sesizate

    Direcția de Sănătate Publică și Autoritatea Națională de Management al Calității au fost sesizate în legătură cu acest caz.

    „Am adus la cunoștință tuturor instituțiilor abilitate, inclusiv poliției, care a deschis un dosar penal. A fost informată Direcția de Sănătate Publică și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, pentru că avem aceste obligații“, a explicat Dumitru Vienescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: