spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăActualitatePoliticienii se ceartă, Brâncuși în UNESCO se amână

    Politicienii se ceartă, Brâncuși în UNESCO se amână

    Tema Brâncuși bagă zânzanie, din nou, între politicienii gorjeni. Includerea Ansamblului Brâncuși în Patrimoniul UNESCO se amână. Vestea a fost făcută publică printr-un mesaj de liderul opoziției de la Gorj pe o rețea de socializare. Autoritățile târgujiene susțin că modul în care deputatul Vîlceanu a transmis mesajul Ministerului Culturii are tentă politică și face apel la calm în privința acestei noi situații.

    „Dosarul de includere a operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul UNESCO este blocat până în 2021‼ Îmi pare rău să dau eu această veste proastă! Informația apare în răspunsul Ministerului Culturii la o interpelare pe care am făcut-o pe acest subiect. Pe 8 ianuarie, voi merge la Ministrul Culturii pentru a afla ce se întâmplă cu acest dosar pentru care PSD dădea asigurări că va fi un succes. În timp ce Brâncuşi este printre cei mai bine vânduți sculptori din lume şi inspiră milioane de oameni, statul român îşi arată nepriceperea”, a postat deputatul de Gorj Dan Vîlceanu pe pagina personală de socializare.

    Nu sunt deloc îngrijorat

    Vestea dată gorjenilor ca picat ca un fulger pe umerii autorităților locale care susțin că de fapt strategia ar fi alta. Viceprimarul Adrian Tudor dă asigurări că nu sunt motive de îngrijorare și că dosarul depus este în regulă. „Dosarul este bine întocmit și asta ne transmite chiar UNESCO. Evaluarea ICOMOS ar fi trebuit să aibă loc în această vară la Târgu Jiu dar pentru că Ansamblul este un sit de tip memorial, alături de multe altele proiecte similare depuse din alte țări s-a cerut o amânare a evaluării până va fi purtată o discuție diplomatică. Văd câtă răutate există în acest moment, domnul Dan Vîlceanu a transformat această problemă într-o patimă politică. Păi nu partidul de Guvernământ conduce Unesco. Vreau să vă asigur că ambasadorul României la Unesco, Adrian Cioroianu a susținut că și ansamblul de la Târgu Jiu esta asimilat ca un sit de mit memorial dar nu face același obiect ca cele din Franța și Olanda. Dacă ati vedea câte dosare, îmi spunea expertul care a întocmit dosarul Căii Eroilor, că Germania a avut dosare pe care le-a retras și de 4-5 ori pentru a le perfecționa. Nu sunt deloc îngrijorat, fac apel la clasa politică să nu încerce să politizeze acest aspect”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: