spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 17, 2024
Altele
    AcasăActualitatePoliţiştii gorjeni, măsuri sporite de Sfântul Ion

    Poliţiştii gorjeni, măsuri sporite de Sfântul Ion

    Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase organizate şi desfăşurate de Bobotează şi Sfântul Ioan Botezătorul, efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, vor asigura măsurile de ordine publică pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a acestor activităţi organizate la lăcaşele de cult.

    Misiunile poliţiştilor vor viza în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale precum, îndepărtarea persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau care cerşesc bani ori alimente şi luarea măsurilor legale împotriva acestora, precum şi rezolvarea altor situaţii neprevăzute. Pe timpul desfăşurării slujbelor, în zona bisericilor, vor acţiona poliţişti care să prevină infracţiunile cu violenţă de orice fel precum şi furturile din buzunare. De asemenea, poliţiştii rutieri vor supraveghea şi dirija circulaţia pe principalele artere ale localităţilor urbane şi rurale, pe timpul slujbelor. Măsuri speciale vor fi luate în zona bisericilor din municipiul Târgu-Jiu, mănăstirile Tismana, Lainici, Polovragi şi Strâmba Jiu, ştiut fiind faptul că, în această perioadă, circulaţia înregistrează cote ridicate, iar zonele adiacente vor fi aglomerate. Poliţiştii gorjeni sfătuiesc cetăţenii care intenţionează să participe la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură. Astfel, este recomandat cetăţenilor să nu aibă asupra lor sume mari de bani, iar, pe cât posibil, portofelul să-l păstreze în buzunarul interior de la piept al hainei. Totodată, doamnelor le este recomandat să fie atente la genţi/poşete, iar celor care se deplasează cu autoturismul până în apropierea lăcaşului de cult le recomandăm să nu lase la vedere bunuri de valoare. De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile agenţilor rutieri şi să parcheze doar în locurile de parcare special amenajate.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: