spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitatePolițiștii locali din Târgu Jiu vor fi dotați cu camere video

    Polițiștii locali din Târgu Jiu vor fi dotați cu camere video

    Aparatele au dimensiuni mici și vor fi montate pe uniforme. La început, doar polițiștii care se ocupă de circulația din oraș vor fi dotați cu aceste aparate de filmare. Sumele pentru achiziționarea acestora, dar și a unor stații de emisie – recepție performante, au fost alocate de către Primăria Târgu Jiu. „Vor fi dotați cu body-cam-uri polițiștii locali operativi. Sunt omologate și pot fi folosite ca probă în instanța de judecată, în cazul în care există neînțelegeri. În același timp, pot să-i verific foarte bine pe cei care se află în stradă dacă au o atitudine corespunzătoare față de cetățeni“, a spus Florin Băluță, directorul executiv al Poliției Locale Târgu Jiu.

    Cardurile cu imaginile înregistrate vor fi depuse la sfârșitul programului

    Polițiștii locali care vor fi dotați cu asemenea aparate vor avea obligația să le folosească pe toată perioada timpului de lucru, iar la finalul programului vor preda cardurile cu imaginile înregistrate. Și mașinile de intervenție vor fi dotate cu camere video. „Imaginile vor fi stocate pe un card, iar, la terminarea programului, acestea vor fi predate unei persoane desemnate care se va ocupa de vizionarea lor. În cazul în care se întâmplă un incident, persoanele vin și depun sesizări sau apelează Poliția Locală. În primă fază vor fi dotați cu camere de acest fel polițiștii de la circulație și mașinile operative“, a mai precizat Florin Băluță.

    Unii polițiști locali și-au cumpărat singuri camere video.

    În prima fază, Poliția Locală Târgu Jiu va achiziționa 25 de aparate de înregistrare video și 25 de stații de emisie-recepție.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: