spot_img
15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitatePolițistul din Târgu Jiu, acuzat de comiterea unor furturi în Germania, pus...

    Polițistul din Târgu Jiu, acuzat de comiterea unor furturi în Germania, pus în libertate. Acuzațiile au fost retrase

    Poliţistul din Târgu-Jiu, acuzat de furt în Germania, pe numele căruia a fost emis mandat european de arestare, a fost pus în libertate pentru a doua oară. Acesta a demonstrat că era în ţară când s-a comis infracţiunea, iar autorităţile germane au cerut încetarea procedurii de extrădare și a acțiunii penale împotriva sa.

    Instanța Curții de Apel Craiova a decis, vineri, revocarea „de îndată” a mandatului european de arestare emis pe numele agentului Martin Voinescu din cadrul Poliţiei Târgu-Jiu.

    „Am făcut demersurile necesare în Germania, am luat legătura cu un avocat din Germania, i-am tradus şi trimis prin mail toate probele în apărarea noastră şi un memoriu argumentat vizavi de apărările formulate, documentele au fost depuse marţi la autoritatea din Germania, la judecător, iar joi s-a emis mandatul de revocare a mandatului de arestare şi s-a solicitat statului român încetarea procedurilor de extrădare. Este liber de vineri, de la ora 15.00. După ce a fost eliberat, m-a întrebat dacă mai vine ceva şi vine iar în arest. I-am spus că de data aceasta, nu”, a declarat pentru MEDIAFAX, Mioara Văduva, avocatul poliţistului.

    Eliberat și apoi arestat din nou

    Martin Voinescu a fost arestat prima dată în ziua de 10 ianuarie de Curtea de Apel Craiova, în urma emiterii pe numele său a unui mandat european de arestare preventivă sub acuzația de furt, faptele fiind comise în anul 2018, deși polițistul nu mai fusese plecat din țară din anul 2015. Aceasta a susţinut, de la început, că este o eroare judiciară.

    După ce a prezentat mai multe dovezi că se afla în țară în momentul comiterii faptelor de care era acuzat, Martin Voinescu a fost pus în libertate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

    După numai câteva zile, Curtea de Apel Craiova care a judecat mandatul de arestare preventivă, care între timp fusese tradus, a decis arestarea pentru a doua oară a polițistului, care este conductor canin.

    În urma analizării probelor depuse de polițist, autoritățile germane au decis să renunțe la acuzații și la mandatul de arestare preventivă.

    Singura legătură a polițistului cu faptele de care era acuzat a fost o dubă pe care acesta a vândut-o în vara anului 2018, dar care nu a fost înregistrată pe numele noului proprietar, deși Martin Voinescu o radiase de la taxe și impozite. Mașina ar fi fost folosită la transportarea bunurilor furate.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: