spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePosturile bănoase din administrația publică, scoase la concurs

    Posturile bănoase din administrația publică, scoase la concurs

    Mai multe primării din județul Gorj au nevoie de oameni și recurg la angajări. Cei care se cred pregătiți pot participa la concursurile organizate pentru ocuparea acestor posturi. Examenele au loc la București, la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, și sunt supervizate de Prefectura Gorj.

    Gorjenii cu pregătire profesională în domeniul științelor juridice au posibilitatea să ocupe unele dintre cele mai bine plătite posturi din administrația publică locală. Trei primării din județ, respectiv Roșia de Amaradia, Arcani și Prigoria, caută secretari, iar examenele pentru ocuparea funcțiilor au loc în această toamnă. Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe juridice sau administrative, studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administrației publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, iar vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice să fie de cel puțin 2 ani.

    Posturi ocupate definitiv

    Organizarea concursurilor este supravegheată la nivel județean de Instituția Prefectului. Subprefectul Sorin Arjoca spune că, în sfârșit, posturile de secretari din aceste comune vor fi ocupate definitiv. „Este îmbucurător faptul că unitățile administrativ teritoriale care nu aveau secretar definitiv, ci doar unul interimar, au scos la concurs aceste posturi. Concursurile se țin la București, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Pe data de 1 noiembrie va avea loc concursul pentru postul din comuna Roșia de Amaradia, pe 3 octombrie pentru localitatea Arcani și pe 18 octombrie pentru Prigoria. În mod obligatoriu, prin lege, la aceste concursuri participă și un reprezentant al Instituției Prefectului, evident, cu post de conducere. A avut deja loc verificarea dosarelor depuse pentru candidații care vor susține concursul săptămâna viitoare”, a explicat Arjoca.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: