spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrefectul promite noi posturi deblocate la nivelul primăriilor

    Prefectul promite noi posturi deblocate la nivelul primăriilor

    Instituţia Prefectului a reuşit să realizeze toate demersurile pentru deblocarea posturilor în cadrul tuturor unităţilor administrativ teritoriale din judeţ. La conferinţa de ieri de la Prefectură, reprezentanţii instituţiei au cerut primarilor prezenţi să realizeze documentaţiile pentru organizarea concursurilor pentru aceste posturi pentru a şi putea beneficia de ele. „Posturile vacante şi nu cele temporar vacante sau cele de conducere pot fi solicitate în vederea deblocării la noi. Aducem la cunoştinţă faptul că cele au fost deblocate în cursul anului, la nivelul instituţiilor dumneavoastră şi aţi primit avizul de la minister aţi primit o adresă acum că trebuie organizat concursul la ANFP până pe 31 luna viitoare. Cine nu solicită până pe 31 la ANFP va avea surpriza să nu mai poată organiza concurs anul acesta. Insistăm că toţi cei care aţi primit deblocări să solicitaţi organizarea concursurilor până la 31 noiembrie anul acesta”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului. Problema posturilor pare să se rezolve şi pentru restul primăriilor din judeţ. În momentul de faţă, la Ministerul Administraţiei şi Internelor se află spre analiză 41 de posturi şi desigur se aşteaptă hotărârea de Guvern şi implicit deblocarea lor. „Bumbeşti-Jiu, Rovinari, Tismana, Ţicleni, Aninoasa, Bărbăteşti, Drăguţeşti, Padeş, Plopşoru şi Runcu au primit posturi la deblocare. Localităţile Berleşti, Scoarţa, Slivileşti, Bustuchin, Negomir, Ciuperceni, Turcineşti, Fărcăşeşti, Târgu-Jiu, care însumează un număr de 41 de posturi au fost avizate de către Instituţia Prefectului, se află în prezent la MAI, urmând a fi analizate în şedinţă de Guvern şi deblocate, Restul localităţilor care au cerut până la data de 31 august la noi posturi şi care până în prezent nu au primit aviz vă rugăm să resolicitaţi, să reîntocmiţi documentaţii cu avize iar respectivele să le trimiteţi la noi până la 05 noiembrie. Mai sunt câteva zile şi vă rugăm să faceţi acest lucru”, a adăugat Diaconescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: