spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitatePregătiri, pe ultima sută de metri, la Rânca

    Pregătiri, pe ultima sută de metri, la Rânca

    Ca în fiecare an, staţiunea Rânca este pregătită pentru sărbători, aşa cum se cuvine, cu măsuri de preîntâmpinare a incidentelor care se impun pentru ca turiştii să aibă asigurată liniştea şi ordinea pe perioada Crăciunului şi Revelionului. Mai rămâne ca şi iarna să se îndure cu fulgii mult aşteptaţi şi să readucă pârtiile la viaţă. Funcţională este doar una, în momentul de faţă.

    În prim-plan, la capitolul siguranţă în staţiune se situează echipele de salvamontişti, gata să intervină, dar şi celelalte instituţii abilitate, îşi vor aduce contribuţia pentru un trafic sigur şi petrecerea unui timp de calitate, la altitudine. Pârtiile sunt amenajate, în pofida iernii care nu a prea ţinut cu turiştii, dar la capacitatea dorită funcţionează doar una dintre pârtii, pentru că, potrivit şefului de la Salvamont, stratul de zăpadă prea modest, nu a permis amenajarea pârtiilor. „Doar una dintre pârtii este funcţională, ajutată de tunurile de zăpadă, dar staţiunea îşi aşteaptă turiştii ca în fiecare an. Cât priveşte cabanierii, şi aceştia desigur sunt pregătiţi cu cele necesare, mai ales că au experienţa anilor trecuţi”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj. Mai rămâne ca turiştii să aducă voia bună, iar iarna să cearnă deasupra noastră fulgii mult aşteptaţi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: