spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitatePremierul Victor Ponta a deschis anul şcolar la Târgu-Jiu!

    Premierul Victor Ponta a deschis anul şcolar la Târgu-Jiu!

    Început de an şcolar…cu premierul! De astfel de eveniment au avut parte învăţăceii de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Primul ministru, Victor Ponta, a ajuns la careul liceului, unde, în mijlocul mulţimii a ţinut să accentueze necesitatea manualelor pentru clasele I-a şi a II-a care ieri au lipsit şi la Gorj, ca în toată ţara, dar a şi promis modernizarea Colegiului „Tudor Vladimirescu”, pe viitor.

    La primele ore ale dimineţii, Ponta a ajuns în Gorj. El a mers prima dată, la festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, la fel ca şi anul trecut. Premierul Victor Ponta a deschis anul şcolar la Târgu-Jiu alături de ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu. Ponta le-a urat “bun venit” din nou la şcoală elevilor de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, dar, la cererea autorităţilor, acesta i-a asigurat că îi va susţine în noul an şcolar. „Este o onoare pentru mine să mă aflu la deschidere anului şcolar la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”. Dacă nu am avut onoarea de a studia la acest colegiu, promit să vin în fiecare an. Vreau să vă felicit pentru rezultatele extraordinare şi să vă urez mult succes în continuare. Cu această ocazie vreau să transmit un mesaj de apreciere şi mulţumire pentru toţi profesorii care vor avea grijă de copii, de cei care au grijă de educaţie. Ştiu că viaţa de profesor este dificilă, am încercat să reparăm lucrurile rele făcute în trecut, să alocăm fonduri suplimentare, în primul rând pentru a recunoaşte un rol în orice societate civilizată pe care profesorii trebuie să îl joace. Vreau să vă asigur de sprjinul meu, din fonduri europene, fonduri bugetare, pentru ca acest Colegiu să poată să beneficieze de acele renovări de care are nevoie după 125 de ani de existenţă. Vreau să vă mulţumesc şi să vă spun că anul viitor, în orice calitate voi avea, o să fiu din nou aici”, a declarat Victor Ponta, primul ministru al României. Şi problema lipsei manualelor pentru clasele a-I-a şi a-II-a a fost ridicată de premierul României chiar în faţa părinţilor, elevilor şi a profesorilor de la Colegiul “Tudor Vladimirescu”. Autorităţile locale şi judeţene au păşit pe scenă, alături de premierul Victor Ponta. „Împreună avem un ţel comun: asigurarea unui învăţământ de calitate pentru generaţiile actuale şi viitoare. Domnule prim-ministru, ne-aţi sprijinit dintotdeauna, iar acum vrem să ne mai daţi o mână de ajutor ca programul nostru pentru modernizarea acestui colegiu cu bani de la Uniunea Europeană să devină realitate. Este un proiect de aproximativ 3 milioane de euro prin care acest liceu se va moderniza de la acoperiş până la podea şi va fi unul dintre cele mai moderne şcoli din ţară. Mult succes în noul an de învăţământ”, a declarat Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu-Jiu. Rezultatele remarcante ale elevilor gorjeni sunt o fală pentru judeţ, aşa că, în cadrul manifestărilor dedicate deschiderii anului şcolar, a luat cuvântul şi Dumitru Călugăru, elev al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”, care a câştigat medalia de aur la cea de-a XI-a ediţie a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene. „Este o onoare pentru mine să mă aflu printre dumneavoastră şi să vă adresez aceste cuvinte. Anul acesta, 15 septembrie este unul deosebit deoarece marchează 125 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu”. Acest liceu a format multe personalităţi de-a lungul timpului şi se numără astăzi printre cele mai bune licee din ţară. Din această cauză, a fi elev aici nu este doar o cinste, ci reprezintă şi o responsabilitate, aceea de a duce mai departe renumele acestei instituţii”, a declarat Dumitru Călugăru, elev la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu. După ce primul ministru al României a deschis oficial anul şcolar, elevii de la Liceul “Tudor Vladimirescu” s-au îndreptat spre sălile de clasă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: