spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrețul biletului de călătorie în Târgu Jiu ar putea să crească la...

    Prețul biletului de călătorie în Târgu Jiu ar putea să crească la 3 lei

    Prețul biletului de călătorie cu mijloacele de transport în comun din municipiul Târgu Jiu ar putea să coste la 3 lei, față de 2 lei cât este în prezent. Tariful nu a mai fost majorat de aproximativ 10 ani. Propunerea  fost făcută de către conducerea societății de transport în comun Transloc.

    Mihai Paraschiv, managerul societății Transloc, a precizat că tariful nu a mai fost majorat de zece ani: „De zece ani nu s-a mai schimbat tariful, timp în care salariile, combustibilul, energia electrică, piesele de schimb au crescut. Peste tot în țară au fost majorări ale biletului de călătorie. Și la noi este în dezbatere publică acest aspect, pentru că este un atribut al Consiliului Local. Propunerea de majorare este de 2,5 lei sau 3 lei. În sumă brută, o creștere cu 50 la sută este mare, dar trebuie avut în vedere faptul că nu a mai fost majorat de zece ani“.

     

    Consiliul Local va decide majorarea prețului

     

    Consiliul Local Târgu Jiu va decide în această lună ce majorare se va aplica. „O decizie se va lua în ședința Consiliului Local din această lună. Am făcut o fundamentare de creștere a tarifului la 3 lei. Este o chestiune cu două tăișuri. Majorarea costului de călătorie va ajuta puțin și Primăria, deoarece subvenția și diferența de tarif va fi mai mică. Vor crește mai mult veniturile noastră și nu o să mai punem o presiune așa de mare pe bugetul municipalității“, a spus Mihai Paraschiv la o emisiune de la postul 1 Plus Tv.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: