spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrețul certificatului de dioxid de carbon a ajuns la aproape 90 de...

    Prețul certificatului de dioxid de carbon a ajuns la aproape 90 de euro

    Prețul certificatului de dioxid de carbon a ajuns astăzi la un preț neverosimil de aproape 90 de euro, astfel încât Complexul Energetic Oltenia (CEO) se află într-o mare dificultate, deoarece este obligat să achiziționeze certificatele aferente producției din anul 2021 până la sfârșitul lunii aprilie a anului viitor. Această obligație va fi dificil de îndeplinit pentru CEO. În aceste condiții, se așteaptă ca prețul energiei electrice să crească din nou.

    „Prețul certificatului de carbon a crescut cu 10 euro doar de la sfârșitul săptămânii și până azi, potrivit datelor de pe platforma EEX. Astfel, dacă vineri, prețul era de 78 de euro, miercuri 8 octombrie prețul a crescut la 89 de euro.

    De la începutul lui noiembrie și până acum, prețul a crescut nu mai puțin de 50%, iar lucrurile pare că nu se opresc aici. Potrivit analiștilor citați de Reuters, prețul ar putea ajunge la 100 de euro chiar înainte de finalul acestui an.

    Certificatele de carbon trebuie cumpărate de companiile industriale și, mai ales, de către producătorii de energie din surse fosile din Europa, pentru a putea funcționa. Ele reprezintă un cost al poluării, de fapt – un certificat este echivalentul unei tone de CO2 emise în atmosferă. Fiecare poluator trebuie să cumpere aceste certificate până cel mai târziu în luna aprilie a anului următor celui în care a funcționat. Dacă nu le cumpără, compania trebuie să plătească o amendă de 100 de euro pentru fiecare astfel de certificat“, arată publicația e-nergia.ro.

    În cazul în care nu va putea să achiziționeze certificatele de dioxid de carbon, CEO va fi obligat să achite penalități foarte mari, care ar duce la intrarea în insolvență a companiei.

    Prețul certificatului de dioxid de carbon s-a dublat de la începutul anului

    În 2017, de exemplu, prețul unui certificat era de doar 7 euro.

    Prețul certificatului s-a dublat din martie, când costa doar 43 de euro, și opână în prezent. Specialiștii consideră că creșterea accelerată a tarifului la energie are la bază chiar majorarea certificatului de dioxid de carbon.

    Comisia Europeană a cerut o investigație a pieței în care se tranzacționează aceste certificate, pentru a se vedea dacă și în ce măsură ea a fost manipulată. Autoritatea Europeană de control în domeniu (ESMA) spune că nu a găsit dovezi că ar fi manipulare, la o primă verificare. „Totuși, o companie românească de consultanță, Carbon Exapert arată că piața ar putea fi manipulată, asta pentru că ESMA nu a avut acces la toate tranzacțiile, ci la doar jumătate din ele. Și asta din simplul motiv că mare parte dintre tranzacții, în care sunt implicate entități financiare, fonduri de investiții, se fac pe bursa de la Londra, ori, după Brexit, la aceste date ESMA nu mai are acces“, au mai transmis jurnaliștii de la e-nergia.ro.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: