spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimăria Rovinari, premiată la Braşov

    Primăria Rovinari, premiată la Braşov

    Primăria Rovinari a obţinut o înaltă distincţie pentru preocuparea de a atrage investitori şi de a crea locuri de muncă. Este vorba de premiul acordat în acest weekend la Braşov, autorităţilor locale din Rovinari, în cadrul unei competiţii la care au participat toate judeţele. Premiul acordat se referă la secţiunea dezvoltare locală pe regiunea sud-vest Oltenia, iar decernarea avut loc în perioada 12-14 decembrie.

    Echipa primarului din Rovinari, Dorin Filip, a fost premiată de această dată pentru „cel mai bun proiect la secţiunea dezvoltare locală”. Premiul este intitulat „Cele bune să se adune”, iar acordarea lui pentru una din investiţiile majore care au atras atenţia la Rovinari, s-a făcut în cadrul celei de-a şasea ediţie a Forumului administraţiei româneşti „Administraţia publică la înălţime”. Premiul primăriei Rovinari a fost ridicat de Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului. Proiectul de dezvoltare locală care i-a adus premiul este legat de investiţia străină realizată de fotbalistul argentinian Hernan Crespo. „Este o onoare pentru noi de a ridica premiul acordat de revista „Administraţia publică la înălţime”, cu atât mai mult cu cât se acordă anual şi sunt oameni care urmăresc realizările edililor din ţară. Anul acesta, la Rovinari au avut ce observa, privind dezvoltarea locală pe regiunea sud-vest Oltenia. Premiul vizează investiţia a cinci firme italiene întro fabrică de ansamblat camere de supraveghere, un proiect în valoare de 1 milion de euro. Deschiderea fabricii a presupus crearea a 30 de locuri de muncă, iar până în 2016, investitorii preconizează să ajungă la 80 de salariaţi”, a declarat Laurenţiu Chivu, viceprimarul oraşului Rovinari. Şi Consiliul Judeţean a fost premiat la Forumul administraţiei româneşti alături de primăriile Ţânţăreni, Bustuchin, Târgu-Cărbuneşti şi Ţicleni.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: