spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimăria Târgu-Jiu, în întârziere cu demolarea stadionului

    Primăria Târgu-Jiu, în întârziere cu demolarea stadionului

    Primăria Municipiului Târgu-Jiu urmează să desemneze firma care va demola stadionul Pandurilor, după ce vineri a avut loc licitaţia publică pentru acest obiectiv. Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu, speră ca desemnarea firmei câştigătoare să aibă loc cât mai repede pentru că se află în întârziere cu demolarea instalaţiei de nocturnă, a tabelei de marcaj şi a altor garduri de protecţie de pe stadion. Edilul a mai spus că o eventuală contestaţie depusă ar amâna şi mai mult începerea efectivă a lucrărilor de modernizare a arenei din Târgu-Jiu.

    stadion-pandurii

    Reprezentanţii primăriei Târgu-Jiu au anunţat că s-au depus trei oferte şi, în aproximativ două luni, firma care va câştiga licitaţia va începe lucrările. Firmele sunt din Târgu-Jiu şi Cluj Napoca, urmând ca în maximum 25 de zile Primăria Târgu-Jiu să desemneze câştigătorul, mai spune Florin Cârciumaru, primarul Târgu-Jiului. „Vineri a avut loc licitația pentru demolarea stadionului și știu că au depus oferte trei societăți. Urmează să se treacă prin perioada de evaluare și să vedem cine va fi câștigător. Ne dorim să nu mai aibă loc contestații, pentru că suntem în urmă cu lucrările de demolare și trebuie să le urgentăm. Așa cum s-a stabilit, o să fie gata în două luni și proiectul de execuție și orice întârziere contează. Din informațiile pe care le am, știu că sunt două firme din Târgu-Jiu și una din Cluj. Demolarea stadionului presupune demontarea tuturor componentelor, depozitarea lor și valorificarea mai departe”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.

    În luna mai, Consiliul Local Târgu-Jiu a aprobat suma de aproximativ 2.000.000 lei pentru demolarea întregului stadion în vederea realizării unei baze sportive moderne. Pentru proiectul de modernizare a Stadionului „Tudor Vladimirescu” şi a bazei sportive din oraş, Compania Naţională de Investiţii a alocat suma de 20 de milioane euro, în cazul stadionului urmând ca tribunele să fie acoperite integral, iar capacitatea să crească la circa 15.000 de locuri. De asemenea, noul stadion urmează să fie prevăzut şi cu o parcare de 400 de locuri, structurată pe două niveluri.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: