spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimăria Târgu Jiu plătește un avocat pentru anularea prejudiciului de trei milioane...

    Primăria Târgu Jiu plătește un avocat pentru anularea prejudiciului de trei milioane de lei stabilit de ANAF

    Primăria Târgu-JiuPrimăria municipiului Târgu Jiu a contestat în instanță celebrul raport ANAF care a constatat încheierea unor contracte pentru iluminatul ornamental cu încălcare legii și efectuarea de plăți ilegale, prejudiciul stabilit ridicându-se la suma de aproximativ trei milioane de lei. Inițial, raportul a fost prezentat într-o conferință de presă a PNL, partid din care face parte actualul primar Marcel Romanescu, după care a fost adus la cunoștința consilierilor locali în cadrul unei ședințe.

    Banii s-au dus în contul unei firme din Târgovişte, în spatele căreia se află familia fostului deputat şi preşedinte al PNL Târgovişte, Vasile Horga. Contractele și plățile s-au făcut fără aprobarea Consiliului Local, deși mai exista un contract tot cu acest obiect încheiat cu o altă firmă. Persoanele găsite responsabile de prejudiciul constatat au fost: Florin Cârciumaru, fost primar, în prezent senator PSD şi preşedintele organizaţiei Gorj a PSD, Narcisa Cristea, director economic, Grigore Jianu, în prezent secretar al Primăriei Târgu Jiu, în momentul respectiv director al administraţiei publice, Ionuţ Jilăveanu, şef Serviciu Gospodărire, Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, şi Constantin Răduţoiu, şeful Serviciului Juridic. Primarul Marcel Romanescu chiar a emis decizii de imputare a sumelor de la persoanele găsite răspunzătoare, pentru ca banii plătiți ilegal să se întoarcă la bugetul local, însă, ulterior, Primăria a atacat raportul ANAF în instanță. „Motivele contestației împotriva Procesului Verbal de inspectie nr. ARR-AIF- 3223/10.11.2016 sunt menționate în acțiunea introductivă ce are peste 100 de pagini, contestație ce face obiectul dosarului nr. 1384/54/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Craiova- Secția Contencios Administrativ. Criticile aduse prin această acțiune sunt atât de natură procedurală cât și în ceea ce privește analiza detaliată privind argumentele de fond ale constatarilor inspecției economico – financiare. Astfel, aceste critici vor face obiectul cenzurii controlului judiciar, urmând ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre în conformitate cu legislația în vigoare a României“, a spus Ana Maria Ianc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu.

    Primăria are serviciu juridic, dar angajează avocat

    Mai mult decât atât, consilierul local Viorel Petcu (PSD) a inițiat un proiect de hotărâre pentru ca Primăria Târgu Jiu să încheie un contract cu un avocat sau cu o casă de avocatură specializată în contencios-administrativ. Proiectul va fi dezbătut și supus aprobării în ședința de Consiliu Local de pe data de 30 octombrie. „Primăria are un serviciu juridic, dar este o situația specială, fiind primul proces de acest gen. Juriștii nu sunt pregătiți pentru acest gen de proces. Avocatul va reprezenta Primăria și Consiliul Local în proces“, a precizat Viorel Petcu. De asemenea, cele șase persoane găsite responsabile de plățile făcute pentru iluminatul ornamental din iarna 2010-2011 au deschis un proces împotriva Primăriei Târgu Jiu pentru anularea deciziile de imputare a sumelor.

    Procesul a fost amânat

    Primul termen al procesului a fost pe data de 23 octombrie. Instanța de judecată a stabilit ca primăria să precizeze valoarea totală a prejudiciului, precum și obiectivele expertizei pe care o solicită: „Instanţa amână judecarea cauzei la data de 13.11.2017, pentru a se cita reclamanta U.A.T. Municipiul Tg.-Jiu prin primar cu obligaţia de a preciza valoarea totală a prejudiciului contestat, în vederea stabilirii cauţiunii, potrivit art. 278 Cod procedură fiscală, dată pentru când pârâta va formula un punct de vedere raportat la obiectivele expertizei solicitate prin acţiune, urmând ca admisibilitatea probei să fie discutată la termenul de judecată stabilit“.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: