spot_img
9.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimarul şi vicele de la Băleşti, pe "muchie de cuţit"

    Primarul şi vicele de la Băleşti, pe „muchie de cuţit”

    Şedinţă de Consiliu Local cu scântei. S-a întâmplat la Primăria comunei Băleşti, unde primarul localităţii, Aristică Paicu, de la PSD, a cerut consilierilor să-l schimbe pe actualul viceprimar, Mădălin Ungureanu. Localnicii nu au fost, însă, de acord cu decizia primarului, motiv pentru care au protestat vehement pe timpul şedinţei.

    Scandal mare a fost vineri seara la Primăria comunei Băleşti, unde consilierii locali au avut misiunea de a vota în secret schimbarea viceprimarului Mădălin Ungureanu. Oamenii supăraţi pe decizia primarului Aristică Paicu, au venit în număr mare pentru a-l susţine pe viceprimar. Edilul PSD, Aristică Paicu, a decis schimbarea vicelui după ce a aflat că acesta face anumite abuzuri din funcţia pe care o ocupă: „M-am săturat să se laude cu realizările mele“, a comentat Aristică Paicu, primarul comunei Băleşti. Motivul invocat de primar nu este gustat de localnicii care au venit în număr mare la şedinţa de consiliu pentru a-l susţine pe viceprimar. Oamenii au cerut explicaţii atât primarului cât şi consilierilor despre activitatea întreprinsă pe timpul mandatului. În urma votului, consilierii au decis schimbarea viceprimarului Ungureanu. În faţa Primăriei, localnicii au stricat la unison organizarea unui referendum pentru schimbarea primarului Paicu. Localnicii sunt supăraţi pe decizia primarului, pentru că, spun ei, viceprimarul Ungureanu a realizat multe lucruri pentru comună: „Îl vrem pe viceprimar să rămână pe scaunul pe care noi l-am ales. A făcut multe pentru comună“, spuneau oamenii hotărâţi să-l susţină în continuare pe viceprimarul Ungureanu. Acuzaţiile aduse de primar îl lasă rece pe viceprimarul Mădălin Ungureanu. Acesta spune că s-a ajuns la această situaţie pentru că nu a fost de acord cu anumite proiecte: „Nu am fost de acord cu risipirea banilor aiurea. Asta l-a supărat rău pe primar“, spune în apărarea sa, Mădălin Ungureanu, viceprimarul comunei Băleşti. Oamenii din comună sunt hotărâţi să iasă la vot pentru a-l demite pe actualul primar al localităţii, Aristică Paicu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: