spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimarul din Slivileşti se leapădă de abuzul în serviciu

    Primarul din Slivileşti se leapădă de abuzul în serviciu

    Edilul din comuna Slivileşti vrea să scape de o condamnare în dosarul în care este judecat alături de afaceristul Mihail Rămescu, printr-o metodă şireată. Acesta invocă în faţa magistraţilor că zicala „a semnat ca primarul” este adevărată şi că în dosarul de corupţie, nu a avut nicio vină, alţii fiind făptaşii. Aşa se face că în proces a fost audiat viceprimarul din Slivileşti, iar avocatul lui Bucurescu vrea să ceară şi audierea secretarului primăriei întrucât pe actele incriminatoare există şi semnăturile celor doi.

    Aruncă vina la viceprimar şi secretar

    Edilul Sorin Bucurescu este acuzat de abuz în serviciu, dar cu toate acestea se consideră nevinovat. Avocatul lui Bucurescu susţine că dacă nu se va obţine achitarea, edilul va fi condamnat pentru cel mult o neglijenţă în serviciu întrucât a încălcat legea în necunoştinţă de cauză. Mai mult, Pantelimon Manta susţine că alţi angajaţi ai primăriei ar fi vinovaţi pentru situaţia în care a ajuns primarul, acesta semnând cu bună credinţă actele puse în faţă de viceprimar sau secretar. „Am propus şi ascultarea unor martori care au semnat actele ce sunt incriminatoare, din punct de vedere al procurorului, pentru Sorin Bucurescu. Cred că majoritatea declaraţiilor ne sunt uşor favorabile, aşa încât eu sper într-o schimbare a încadrării juridice din abuz în serviciu, eventual dacă nu o achitare, într-o neglijenţă în serviciu, mai ales în contextul în care probele sunt zdrobitoare nu doar ca înscrisuri, dar şi în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor. Patru din cele cinci acte de care se prevalează anchetatorii, în principal procurorul de caz care a dispus trimiterea în judecată, nu sunt semnate de Bucurescu, ci de ceilalţi funcţionari, viceprimar şi secretar. Unul din ele, demolarea casei, este semnată şi de primar, dar după ce este semnat de ceilalţi specialişti, mai ales că ea se impunea pentru că familia Rămescu primise banii, iar SNLO trebuia să procedeze urgent la demolare”, a declarat Pantelimon Manta, avocatul lui Sorin Bucurescu.

    Sentinţă în maxim o lună

    Apărătorul lui Sorin Bucurescu susţine că în maxim o lună, magistraţii vor putea să se pronunţe în acest caz, mai ales că au fost deja ascultaţi martori precum viceprimarul, angajaţi ai Registrului Agricol din primărie, de la Departamentul Urbanism şi ar urma să se ceară audierea secretarului. Sorin Bucurescu şi soţii Maria şi Mihail Rămescu au fost trimişi în judecată în luna aprilie a acestui an, după ce au realizat o tranzacţie dubioasă cu o casă către fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. Potrivit anchetatorilor, soţii Rămescu ar fi construit o casă pentru ca apoi să o vândă către SNLO la suprapreţ. Pentru imobil, cei doi inculpaţi au obţinut 6 miliarde de lei vechi, dar şi un teren la Slivileşti. În toată această poveste, edilul Sorin Bucurescu este acuzat că a eliberat o autorizaţie de demolare pentru casa respectivă, deşi aceasta nu mai exista la momentul respectiv. Cei trei sunt judecaţi pentru fapte de corupţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: