spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimăvara vine cu investiţii la Târgu-Jiu

    Primăvara vine cu investiţii la Târgu-Jiu

    Primăvara se anunţă anotimpul investiţiilor la Târgu-Jiu. Dacă anul trecut, autorităţile locale au început o serie de lucrări în municipiu, anul acesta, mai precis în această primăvară, aceste lucrări se vor finaliza. De la terminarea lucrării la pista de atletism, până la definitivarea realizării blocurilor din Zona Narciselor şi Ciocârlău, pe agenda Primăriei Târgu-Jiu stau o serie de investiţii, gata să facă din oraşul lui Brâncuşi, unul de talie europeană.

    Investiţiile pentru Primăria Târgu-Jiu sunt prioritare. Primăvara se anunţă un anotimp plin, având în vedere că lucrările, începute anul trecut trebuie finalizate. Astfel că, Raul Chiriac, şeful Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a declarat faptul că nu vor lipsi nici în acest an investiţiile la unităţile de învăţământ şi nici cele care vizează modernizare de străzi sau cartiere, lucrări de miliarde de lei. „Se va amenaja o sală de gimnastică la Şcoala Generală « Ecaterina Teodoroiu ». La unele dintre aceste locaţii au demarat lucrările, la altele vor demara săptămâna viitoare. Tot în perioada imediat următoare vor demara lucrările întrerupte pe parcursul iernii şi anume utilităţile în cele două cartiere în care se vor realiza locuinţe sociale şi ANL, este vorba despre cele două zone Narciselor şi Ciocârlău. Noi dorim ca până la sfârşitul primului semestru al anului să definitivăm atât investiţiile de bază cât şi utilităţile. Tot în această săptămâna vom demara lucrările la o altă investiţie, modernizarea străzilor din cartierul Şişeşti, unde se vor moderniza toate cele şapte străzi plus strada principală, prin realizarea unei investiţii moderne, constând în îmbrăcăminte asfaltică. Pe lângă acestea vor continua toate investiţiile derulate în continuare”, a spus Raul Chiriac. Programul care vizează reabilitarea sălilor de sport şi reparaţia unităţilor şcolare are o valoare de aproximativ 35 miliarde de lei vechi pe tot anul, după cum anunţă autorităţile locale.

    Locuinţe ANL pentru târgujieni

    Mult aşteptatele locuinţe ANL vor fi date în folosinţă cât de curând. Raul Chiriac, şeful Serviciului de Investiţii spune că încă se lucrează la aceste blocuri, însă, în luna mai aceste lucrări vor fi definitivate. „Cele două blocuri din Ciocârlău sunt terminate în proporţie de 90%, se lucrează în paralel şi la utilităţi, estimând ca undeva la sfârşitul lunii aprilie să definitivăm complet investiţia urmând ca locuinţele să fie repartizate conform legislaţiei. În ceea ce priveşte Zona Narciselor, unde locuinţele sociale sunt definitivate, sunt în curs de finalizare locuinţele ANL, în paralel lucrăm la utilităţi. Sperăm ca undeva în luna mai să definitivăm complet investiţia astfel încât o parte din blocurile ANL să poate fi puse în funcţiune”, a declarat Chiriac. Conform reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, în zona Narciselor au fost realizate „patru tronsoane de câte două blocuri, în Zona Narciselor. Cele din Ciocârlău sunt două blocuri a câte 32 de garsoniere, cele din Zona Narciselor opt pavilioane cu câte 6 garsoniere, respectiv 48 locuinţe sociale iar în ceea ce priveşte locuinţele ANL 8 blocuri ori 20 unităţi locative, din care 96 de garsoniere şi 64 de apartamente cu 2 camere. Sunt cereri de ani de zile”, a mai spus Raul Chiriac.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: