8.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 15, 2021
AcasăActualitatePrimele schimbări la Inspectoratul Școlar Gorj, după plecarea Mariei Cochină

Primele schimbări la Inspectoratul Școlar Gorj, după plecarea Mariei Cochină

Plecarea fostului inspector școlar general, Maria Cochină, din fruntea Inspectoratului Școlar Gorj a atras de la sine o serie de schimbări.

Vor exista modificări în structura de inspectori școlari. Totodată, accesul în incinta unității va fi permis astfel încât părinții sau dascălii să poată să-și rezolve doleanțele. Noul inspector general a declarat că are în plan să țină audiențe. Atât Dana Constantinescu cât și echipa ISJ Gorj va avea săptămânal, la cerere, întâlniri cu persoanele direct implicate în procesul educațional. “Pe site-ul Inspectoratului Școlar au fost publicate și sunt încă în curs de actualizare programele pentru audiențe atât în cazul echipei manageriale cât și în cazul inspectorilor de specialitate. Fiecare profesor, de o anumită specialitate, va putea consulta programul de audiențe astfel încât să solicite inspectorului respectiv o discuție. Nu dorim să se creeze o aglomerare foarte tare, nici se ajungă la așteptări pe la uși”, a declarat inspectorul general al ISJ Gorj, Dana Constantinescu.

Interfonul de la ușă

La solicitarea fostei conduceri, accesul în Inspectoratul Școlar a fost îngrădit prin montarea unui interfon. Astfel, cei care doreau să intre în incinta unității erau opriți la ușă și puși să aștepte. “Ar trebui să precizăm că am schimbat procedura de acces în Inspectoratul Școlar în sensul că un anumit număr de persoane, stabilit anterior, adică 5, pot să intre în Inspectoratul Școlar la birourile la care au nevoie pentru a obține informațiile de care cadre didactice sau părinții sau oricare altă persoană au nevoie”, a declarat adjunctul Marius Staicu.

Noi schimbări

În ceea ce privește structura internă, noul șef confirmă că vor exista modificări, inclusiv în rândul inspectorilor școlari. “Posturile noastre, după noile modificări, au rămas vacante și, astfel, doi colegi din sistem le vor ocupa. Dacă vreți să mă întrebați și în privința întregii echipe dacă vor interveni schimbări, acest lucru este analizat în acest moment și vom face aceste schimbări în momentul în care le vom considera necesare”, a mai transmis Dana Constantinescu.

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -