După doi ani de pandemie, autoritățile au pregătit, din nou, momentul procesiunii religioase, eveniment organizat cu ocazia Zilelor Municipiului Târgu Jiu.

În această seară cetățenii sunt așteptați la o slujbă religioasă. Aceasta va avea loc la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii Municipiului Târgu Jiu.

„200 de preoți vor participa astăzi la procesiunea dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu Jiu, Sfinții Împărați Constantin și Elena! Unii dintre aceștia vor veni însoțiți de credincioși din parohiile dumnealor. Evenimentul are loc în această seară, debutând la ora 19:00, cu slujba religioasă. De la ora 21:00, procesiunea va porni pe traseul obișnuit, de la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, către Parcul Municipal, Primăria Târgu Jiu și Piața Prefecturii. Vă așteptăm să ne fiți alături la acest eveniment spiritual, apreciat de mii de credincioși târgujieni”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.