spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateProcesiune de tradiție la Tg Jiu

    Procesiune de tradiție la Tg Jiu

    Sute de gorjeni au luat parte, aseară, ca în fiecare an, la o amplă procesiune religioasă dedicată Sfinţilor Împăraţi „Constantin şi Elena”, patronii spirituali ai oraşului Târgu-Jiu. Participanţii la manifestare au mărşăluit pe străzile municipiului, cu torţe în mâini, alături de peste 150 de preoţi, dar şi de oficialităţi ale judeţului.

    Alaiul de participanţi a pornit din faţa Bisericii ce poartă hramul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, întro atmosferă pioasă, cu făclii aprinse. Un sobor de sute de preoţi şi-a făcut apariţia, dând ceremoniei o notă distinctă faţă de alte ediţii, purtând pe şi icoana Sfinţilor Împăraţi „Constantin şi Elena”, iar agale, procesiunea și-a urmat ritualul devenit tradiție. Din alai au făcut parte şi reprezentanţii Poliţiei şi Jandarmeriei, dar şi elevi în costume populare, iar lumina făcliilor purtate la procesiune a dat momentului un plus de evlavie. Oficialităţile, dar şi simpli credincioşi, care au venit să se bucure de moment, s-au îndreptat pe Bulevardul „Constantin Brâncuşi” făcând ca procesiunea să îşi urmeze ritualul bine stabilit.

    Participare numeroasă și în acest an

    Marea de lume care s- strâns la procesiune a avut ce vedea, manifestarea care an de an se dedică patronilor spirituali ai Tg Jiului strârnind emoție și bucurie. O doamnă venită la Tg jiu din Brăila a spus că nu a mai văzut astfel de procesiuni iar acolo unde nu se fac, sunt o pierdere. Au impresionat-o alaiul de preoți și lumea multă strânsă cu lumini aprinse. La fel de emoționate s-au arătat și alte credincioase care au spus că nu puteau lipsi de la un așa eveniment.Modul in care se organizează procesiunea este unul inedit și îndeamnă la credință.,, Este impresinant ce văd aici,sunt din Brăilă în vizită aici la Tg Jiu, este foarte frumos. Este pentru prima dată când particip și cred că este ceva deosebit”, a declarat o femeie. ,, Am mai fost și în alți ani , mereu am fost pentru că îmi place alaiul acesta, lumea multă, defilarea și chiar și când vorbesc autoritățile. Este o pregătire pentru o mare sărbătoare”, a declarat o altă participantă.

    ,,Pentu noi, a devenit o tradiție”

    Și pentru autoritățile locale , pregătirea acestei mari sărbători este prilej de a contribui la păstrarea unor tradiții,care merită toate eforturile. ,,Este deja o tradiție la noi să sărbătorim patronii spirituali Sf.Împărați ,,Constantin și Elena”. Pregătirea a fost una deosebită atît din partea noastră, cât și a bisericii ortodoxe, ne bucurăm de participarea a foarte multor cetățeni care au venit alături de noi să se bucure de această sărbătoare alături de noi”, a declarat Aurel Popescu, viceprimar Tg Jiu. ,, În primul rând țin să mulțumesc cetățenilor din Tg Jiu că sunt prezenți lângă noi și an de an pregătim acest moment religios destul de bine.După modul în care o facem am creat chiar o invidie în rândul altor orașe din Oltenia și nu pot decât să le mulțumesc târgujienilor pentru că astfel pregătim marea sărbătoare închinată patronilor spirituali”, a declarat Florin Cârciumaru, primar Tg Jiu. Nu putea lipsi din procesiune nici momentul biblic. Ca în fiecare an, procesiunea dedicată Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena patronii spirituali ai municipiul Târgu-Jiu a lăsat o impresie profundă gorjenilor care îşi preţuiesc tradiţiile creştine, dar şi pe cei care au pus bazele creştinismului.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: