spot_img
14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateProfesorul care și-a ascuns trecutul infracțional, pus pe liber

    Profesorul care și-a ascuns trecutul infracțional, pus pe liber

    Elvis Trușcă nu va mai preda la Liceul Tehnologic Țicleni. Decizia a fost luată de către Inspectoratul Școlar Județean Gorj, după ce directorul unității de învățământ a fost chemat să dea explicații cu privire la modul în care și-a angajat verișorul cu un trecut infracțional pentru a preda Educația fizică și Instruirea Practică. Marcela Mrejeru, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, a declarat că Elvis Trușcă nu a fost a fost angajat prin concurs. „Certificatul de integritate comportamentală a domnului profesor Trușcă nu a ieșit. Am discutat doar pe baza încadrărilor, astfel încât domnul respectiv nu va mai avea ore indiferent de certificatul care va ieși miercuri, așa cum a spus dumnealui. Până la urmă, domnul profesor nu a fost trimis de Inspectoratul școlar, ci a fost angajat doar de către domnul director. Nu va mai continua activitatea la catedră în baza faptului că nu a dat concurs și au fost oameni care au dat concurs și nu au ore“, a precizat Marcel Mrejeru, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

    Se va organiza concurs

    Orele de Educație fizică de la Liceul Tehnologic Țicleni vor fi oferite candidaților care au susținut concursuri de titularizare, dar nu au obținut un post în învățământ pentru că nu existau ore. Marcela Mrejeru a spus că în cazul în care niciun candidat nu va dori să meargă la Țicleni, atunci se va organiza concurs în cadrul școlii. Directorul Liceului Tehnologic de la Țicleni riscă să fie sancționat: „Riscă să fie sancționat, dar înainte facem analiza încadrărilor la toate disciplinele. La toate școlile va fi făcută analiza, nu doar la Țicleni. Domnul director a explicat că sunt puține ore de educație fizică și nu le vrea nimeni. Dacă nimeni dintre cei care au obținut note de trecere nu va dori aceste ore, atunci va fi nevoit să organizeze concurs în școală“.

    Elvis Trușcă a recunoscut că în tinerețea sa a fost condamnat pentru sechestrare de persoane, victima fiind violată apoi de către alte persoane. De asemenea, în urmă cu aproximativ zece ani a fost implicat într-un furt în Italia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: