spot_img
7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateProiecte de investiţii aprobate la Câlnic

    Proiecte de investiţii aprobate la Câlnic

    Autorităţile locale din Câlnic sunt în linie dreaptă în privinţa investiţiilor pentru acest an. Primarul localităţii, Dumitru Vulpe, a anunţat că în această perioadă va fi semnată cererea de finanţare pentru cele mai importante proiecte ale comunei, urmând ca în aproximativ două luni să fie demarată procedura de achiziţie.

    vulpe-calnic

    Pe lângă un Centru After School pentru elevii din comună, autorităţile anunţă şi un proiect ce se ridică la un milion de euro privind reţeaua de canalizare în centrul comunei şi construirea unei staţii de epurare în satul Vlădoi. De asemenea, drumurile comunale şi săteşti din Câlnic vor fi reabilitate pe o distanţă de aproximativ 8 kilometri. „Proiectele depuse prin Submăsura 7.2, pe fonduri europene, privind realizarea unui Centru pentru îngrijirea copiilor de tip After School, canalizarea şi modernizarea drumurilor vor demara cât de curând deoarece am avut vizita în teren şi au trecut cu bine toate cerinţele care ne-au fost impuse de către Agenţia de Finanţare a Investiţiilor în spaţiul rural. În curând vom fi chemaţi să semnăm cererea de finanţare şi va începe procedura de achiziţie a investiţiei”, a declarat Dumitru Vulpe, primarul comunei Câlnic. Edilul speră ca în următoarele două săptămâni să fie semnată această cerere de finanţare, astfel încât să poată fi demarată procedura de achiziţie.

    Lucrările ar putea demara în această primăvară

    Lucrările ar putea începe în două luni de la semnarea contractului de finanţare, iar termenul de finalizare este de trei ani. „Dacă nu vor fi contestaţii la licitaţii, lucrările pot începe în maxim două luni de zile de la semnarea cererii. În cazul în care vor fi contestaţii, termenul se prelungeşte mult mai mult. Termenul de finalizare stipulat în cererea de finanţare este de trei ani de zile pentru toate investiţiile”, a precizat primarul comunei Câlnic. Investiţiile sunt finanţate din fonduri europene şi se ridică la câteva milioane de euro. În paralel cu acestea, de la bugetul local se va continua amenajarea peisagistică a centrului comunei, se va construi un grup sanitar modern la Şcoala Gimnaziala din Câlnic şi se vor betona rigolele din satul Câlnicul de Sus. În prezent se înlocuieşte şarpanta la biserica din satul Câlnic.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: