spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateProiectul „Bunicii Comunității“ de la Peștișani, la final

    Proiectul „Bunicii Comunității“ de la Peștișani, la final

    Proiectul „Bunicii Comunității“ de la Peștișani a ajuns la final. Acesta a demarat în data de 3 iunie 2019 și a fost finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, axa prioritară 4-Incluziunea socială și combaterea sărăciei. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 28 milioane de lei.

    „Obiectivul principal al proiectului l-a reprezentat reducerea numărului de persoane vârstnice aflate in situație de vulnerabilitate, prin sprijinirea acestora în vederea accesării serviciilor sociale, pentru depășirea dificultăților specifice acestei categorii de populație. Astfel, s-a urmărit reducerea fenomenului de izolare și autoizolare a persoanelor vârstnice, asigurarea accesului la servicii sociale, creșterea gradului de informare și facilitarea accesului la servicii publice, completarea și dezvoltarea serviciilor de asistență socială“, se arată într-un comunicat de presă.

    Ce activități au fost desfășurate

    În cadrul centrului social „Centru de zi de socializare și petrecere a timpului liber (tip club)”, destinat persoanelor vârstnice, au fost desfășurate diverse tipuri de activități: activități de socializare și petrecere a timpului liber; activități recreativ-artistice; activități de consiliere și socializare cu rol în rezolvarea problemelor personale și interpersonale, pentru o mai bună adaptare și integrare socială; activități informative ce au contribuit la prevenirea declinului cognitiv, la dobândirea independenței și facilitarea incluziunii sociale. Clubul Seniorilor a organizat activități de dans, jocuri, audiții muzicale, ateliere de creație (goblen, modelaje, origami, etc), precum și ateliere de pictura, culinare, culturale, istorie, etc.
    Au fost încheiate parteneriate cu parohiile din localitate, cu diverse cabinete medicale, inclusiv Direcția de Sănătate Publică Gorj, pentru sprijinirea integrării in comunitate a persoanelor vârstnice.

    Excursii și masă caldă

    Vârstnicii au participat la excursii de 1 zi organizate pe traseul Peștișani-Petroșani-Prislop-Banpotoc-Lainci-Peștișani, cu vizitarea obiectivelor turistice din zonă, iar 30 din cei mai activi membri au beneficiat de o excursie de 4 zile pe traseul Peștișani-Salina Turda-Maramureș-Cimitirul Vesel de la Săpânța-mănăstirile din nordul Moldovei-Prislop, Bârsana, Putna, Voroneț, Agapia-Mănăstirile Cozia și Curtea de Argeș-Horezu-Peștișani.

    Din economiile realizate în timpul implementării proiectului, membrii grupului țintă au beneficiat de masă caldă în sistem catering și un pachet de alimente de bază și unul de produse de igienă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: