spot_img
7.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăActualitatePromovarea turismului gorjean, în atenţia autorităţilor

    Promovarea turismului gorjean, în atenţia autorităţilor

    Promovarea judeţului ca destinaţie de turism rămâne una dintre preocupările Consiliului Judeţean Gorj, care, în perioadă 6 – 26 septembrie 2014 organizează o serie de evenimente menite să contribuie la o mai bună vizibilitate a obiectivelor cu potențial turistic din Gorj.

    „Zilele Gorjului turistic și cultural”, proiect aflat deja la a V – a ediție, a demonstrat capacitatea de promovare și de a influența creșterea numărului de turiști. Evenimente autentice, precum Festivalul de folclor ”Transalpina”, Festivalul de folclor „Maria Apostol”, „Nunta la gorjeni” prezentată în cadrul serbărilor câmpenești de la Curtișoara, sau Festivalul de folclor pastoral „Coborâtul oilor de la munte”, organizate în cadrul „Zilelor Gorjului turistic și cultural” continuă să polarizeze atenția publicului iubitor de tradiții și de folclor. Creațiile artiștilor gorjeni și cele ale artiștilor din alte țări sunt prezentate în Gorj, în județele limitrofe, dar și în țările vecine în cadrul unor evenimente devenite brand, precum Gorjfest. Cadrul de promovare constantă a potențialului turistic al Gorjului este completat de turismul montan și cel de aventură, la fel de ofertante. „Ziua turismului de aventură” și ”Cicloturismul” se adresează unui public țintă care dorește să-și petreacă timpul liber într-un mod dinamic. Promovarea turismul monahal rămâne, de asemenea, un obiectiv constant al programului, mânăstirile din Gorj fiind deja incluse în circuitele de turism național și în ofertele agențiilor.

    Un nou program pentru promovarea operelor lui Brâncuşi

    Începând cu acest an, odată cu lansarea Asociației și a brandului „Acasă la Brâncuși”, a fost elaborat un nou program de promovare sub genericul „Vino acasă la Brâncuși!”. Proiectul este realizat de Consiliul Județean Gorj, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, prima ediție având loc în perioada 22 – 26 septembrie 2014. Ediția I se axează pe trei importanți vectori de comunicare – turismul cultural, circuite culturale și turismul în natură – pentru o mai bună poziționare a județului Gorj pe piețele turistice naționale și internaționale. În contextul turismului cultural, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu reprezintă pilonul central al unei oferte de turism cultural care are nevoie de continuă promovare. Programul „Vino acasă la Brâncuși!” se adaugă, de asemenea, demersurilor făcute de autoritățile locale pentru clasarea Ansamblului în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, obiectiv care va duce implicit la o mai bună vizibilitate mondială a operelor brâncușiene și, implicit, la creșterea numărului de turiști.

    La acesta se adaugă „zestrea” culturală gorjeană, de la costumele și instrumentele populare, până la muzica tradițională și obiceiurile transmise de-a lungul timpului, reprezentate cu succes în cadrul proiectului „Vino acasă la Brâncuși!”, elemente ce pot fi cu ușurință integrate în circuitele culturale ale agențiilor de turism. Turismul în natură este, de asemenea, vizat prin acest program, resursele naturale precum Peștera Polovragi, Cheile Oltețului, zonele Hobița, Peștișani, Tismana fiind incluse ca locuri de desfășurare ale evenimentelor din cadrul programului. Pentru realizarea obiectivelor principale – dezvoltarea turismului, creșterea vizibilității oportunităților de turism în Gorj și a numărului de turiști care vizitează județul – programul „Vino acasă la Brâncuși!” își propune, pe de o parte, comunicarea directă, completă și concretă prin contactul direct între oferta locală și cererea de piață – operatorii în turism locali, naționali și internaționali – iar, pe de altă parte, comunicarea la nivel emoțional, prin spectacole, expoziții, imagistică și alte evenimente cultural – artistice.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: