spot_img
9.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitateProtest #Rezist la Târgu Jiu, organizat de un gorjean stabilit în Italia

    Protest #Rezist la Târgu Jiu, organizat de un gorjean stabilit în Italia

    Un gorjean din comuna Peștișani, care trăiește de mai mult timp în Italia, vrea să organizeze pe data de 8 august un miting împotriva coaliției de guvernare PSD-ALDE în municipiul Târgu Jiu. Petre Goanță, consilier PNL la Rovinari, a depus la Primăria Târgu-Jiu cererea de autorizare a mitingului.

    „În momentul de față locuiesc în Milano și fac parte din grupul # Rezist de aici. Vreau să vă invit la un eveniment care va avea loc la Târgu Jiu în fața Prefecturii, în ziua de 8 august. Am numit acest protest «Gorjul nu este roșu». A fost depusă o notificare la Primăria Târgu Jiu. Protestul va avea loc între orele 19,00 și 21,00“, a postat Alin Miron Stănescu pe Facebook.

    300 de participanți anunțați la protest

    Organizatorul protestului spune că vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la abuzurile pe care le comite guvernarea: „Suntem hotărâți să arătăm că inclusiv Gorjul este în stare să protesteze, că nu suntem toți supuși «Ciumei roșii», că avem curajul să protestăm inclusiv în Târgu Jiu. O să protestăm împotriva modului în care PSD vrea să guverneze această țară, împotriva modului în care vor să distrugă Justiția, împotriva abuzurilor pe care le fac și a modului în care vor să ne scoată din Europa. Am făcut un mare pas prin alegerea lui Romanescu ca primar, dar știm că el nu are majoritatea în Consiliul Local și tot PSD ne conduce, care a distrus industria și ne-a făcut să plecăm prin țări străine. Vom vorbi despre marele protest al diasporei din 10 august de la București“. Petre Goanță, consilierul liberal, a spus că, probabil, se vor strânge câteva sute de persoane: „Am făcut o estimare de 300 de participanți. Atitudinea civică din Gorj este cam slăbuță. O să vedem și noi cât de roșu este Gorjul“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: