spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitateFRF pune ancheta în mișcare la Pandurii

    FRF pune ancheta în mișcare la Pandurii

    Comisia de Integritate a Federației Române de Fotbal se va afla în această săptămână la Târgu-Jiu pentru analiza situației de la clubul Pandurii. Asigurările vin de la membrii AGA, primarul Florin Cârciumaru, și Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean, care au declarat că până la lămurirea adevărului și finalizarea anchetei, imaginea echipei nu are de ce suferi. Jucătorii trebuie să joace și atât, iar măsura suspendării președintelui Eugen Pârvulecu a fost impusă tot pentru a facilita ancheta.

    FRF intră în scenă la Târgu-Jiu, mai exact la Clubul Pandurii unde se va deplasa Comisia de Integritate. Misiunea acesteia este simplă și clară, dar o ancheta nu are de ce influența negativ nici imagine echipei, nici potențialul jucătorilor. Florin Cârciumaru a declarat că măsura suspendării lui Părvulescu din funcția de președinte al clubului este o măsură justă, impusă de circumstanțe și nu vede cum ar putea să tragă in jos echipa sau clubul. Ancheta are tocmai rolul de a pune lucrurile în ordine la Pandurii. „Comisia va fi din partea Federației Române de Fotbal. Din informațiile pe care le am vor fi prezenți în aceasta săptămână cei de la Comisa de Integritate FRF și vor analiza cele întâmplate la Pandurii. Ce se va decide, vom vedea. Eu consider că nu s-a făcut un rău atâta timp cât înainte de cele întâmplate, planau numai suspiciuni asupra unor jucători, asupra conducerii administrative, că domnul Pârvulescu s-a întâlnit cu cei din conducerea U Cluj. Pentru a se elimina orice suspiciune este bine așa cum s-a procedat”, a declarat Florin Câciumaru, membru AGA Pandurii. Clubul Pandurii nu suferă la capitolul organizare, spune și Ion Călinoiu. Nu se vrea altceva decât eliminarea suspiciunilor care au învăluit clubul, dar numai ancheta va reuși acest lucru. „Organizarea clubului este în continuare organizată, este funcțională și nu s-a făcut nimic altceva decât să se elimine suspiciunile ce planează, și care nu au plecat de la inițiativa Adunării Generale a membrilor fondatori ci din ce s-a auzit în lumea fotbalului, iar presa a preluat și ne-a pus la dispoziție”, a declarat Ion Călinoiu, președinte Consiliu Județean, membru AGA.

    Călinoiu: „Vrem să cheltuim bani puțini și eficient”

    Despre preluarea atribuțiilor de președinte la Pandurii de către Ioana, Călinoiu spune că nu vede ce legătură ar putea să aibă cu interimatul un om care nu are nicio legătură cu fotbalul. De către membrii AGA nu se dorește decât ca banii cheltuiți cu Pandurii să fie puțini și eficienți. Dorin Ioana nu face decât să respecte deciziile AGA şi consultă membrii fondatori. „Dorin Ioana nu are nicio legătură cu fotbalul. Dorin Ioana este acela care spune că banii, potrivit deciziilor membrilor fondatori să fie cheltuiți cu procedură legală și cu destinație foarte clară și el nu ea niciun fel de decizie în legătură cu partea sportivă. În legătură cu plățile, consultă membrii fondatori. Vechea conducere a dus clubul în faliment, clubul are obligații față de stat că nu și le-a plătit, clubul a plătit bani vrut și nevrut și există un dosar în treaba asta. Noi nu mai vrem să facem asta, vrem să cheltuim bani puțini și în mod eficient”, a declarat Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean, membru AGA. Echipa are potențial trebuie să o și demonstreze în cele câteva etape rămase din campionat, jucătorii trebuie să se canalizeze în momentul de față pe salvarea de la retrogradare, chiar și în condiții mai puțin plăcute și pe teren să dea totul.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: