spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitatePupăzan, comisar şef la Garda Financiară Gorj

    Pupăzan, comisar şef la Garda Financiară Gorj

    Ion Pupăzan este oficial comisarul şef al Gărzii Financiare Gorj. Ordinul de punere în funcţie a fost emis ieri, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi astfel, toate tensiunile privind situaţia în instituţie au fost spulberate. „Prin ordinul preşedintelui ANAF am fost împuternicit să reprezint instituţia în continuare şi am preluat sarcinile de comisar şef”. Întrebat dacă vor exista schimbări, la nivelul instituţiei, Ion Pupăzan a declarat „schimbările nu s-au pus în discuţie, trebuie să desfăşurăm o activitate cât mai eficientă, cu numărul de comisari care au mai rămas, după testările care au avut loc la Craiova şi după această organizare care s-a efectua la nivelul secţiei şi la nivel de ţară”. De menţionat este faptul că Ion Pupăzan a fost numit şef interimar, pentru o perioadă de trei săptămâni, de la începutul lunii şi până pe 23 iulie, anul în curs. Cu toate că Florin Ninu aspira pentru postul de execuţie, până la urmă situaţia nu a fost favorabilă pentru acesta. Ion Pupăzan a declarat cu ceva timp în urmă că în ceea ce priveşte poziţia sa în unitate a făcut cerere de trecere pe o funcţie inferioară de execuţie „conform LG 188/99, art .99 al.7 am solicitat trecerea cu prioritate pe o funcţie inferioară de execuţie. Voi ocupa funcţia de comisar şef, până pe 23 iulie”, a spus Pupăzan. Liderul PDL Gorj, Ion Ruşeţ a declarat în această privinţă că „decizia a fost luată de şeful ANAF şi nu s-a făcut nici un fel de presiune politică, nu are nici o legătură cu PDL Gorj. Noi în CODA am avut discuţii pentru susţinerea domnului Florin Ninu, dar având în vedere procesul de reorganizare, nu am mai apucat să avem discuţii pe marginea acestui subiect”.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: