spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateRâul Jiu este poluat intenționat de Hidroelectrica. „Se împrăștie gunoaiele și PET-urile...

    Râul Jiu este poluat intenționat de Hidroelectrica. „Se împrăștie gunoaiele și PET-urile până la Dunăre“

    Râul Jiu este poluat în mod intenționat de către Hidroelectrica. Afirmația îi aparține lui Alexandru Buduran, directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor Gorj,

    Hidroelectrica nu se ocupă să curețe cele două baraje din zona municipiului Târgu Jiu pe care le administrează de deșeurile care sunt aduse de apă. Mai mult decât atât, susține reprezentantul Apelor Române pentru județul Gorj, gunoaiele sunt eliberate în amonte și ajung chiar în Dunăre.

    „Hidroelectrica, prin autorizația care i s-a emis, are anumite măsuri pe care trebuie să le pună în practică, printre care se numără și curățenia luciului de apă. Dumnealor nu recunosc acest lucru și chiar au contestat instanța de judecată, însă au pierdut. Este evident că ei trebuie să-și curețe luciul de apă“, a precizat Alexandru Buduran, directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor Gorj.

    „Este o crimă să dai drumul la PET-uri în aval“

    Directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor Gorj spune că cei de la Hidroelectrica săvârșesc o adevărată prin poluarea intenționată pe care o practică: „Sunt responsabili de ceea ce au pe apă în zona lor de administrare. Mie mi se pare că este o crimă să dai drumul la PET-uri în aval, în condițiile în care se adună într-un anumit loc din lacul de acumulare. De câte ori prind un debit mai mare pe Jiu se prevalează de regulamentele lor interne să nu le pună în pericol instalațiile și le dau drumul în aval. Se împrăștie gunoaiele și PET-urile până la Dunăre“.

    Barajele și Jiul sunt poluate de mai mulți ani

    Poluarea celor două baraje hidroenergetice durează de mai mulți ani și nimeni nu a luat măsuri pentru a stopa acest lucru. Alexandru Buduran susține că PET-uri care sunt luate din apă pot să fie valorificate: „Modul în care Hidroelectrica acționează reprezintă de mai mult timp o îngrijorare pentru mine, deoarece nu colaborează cu Apele Române în rezolvarea acestor probleme, care durează de ani de zile. Sunt de acord că deșeurile nu ajung în baraje din vina lor, dar având acele PET-uri adunate într-un loc este de neacceptat faptul că nu le ridică. Pot să încheie un contract de colaborare cu o firmă de reciclare a deșeurilor“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: