spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateReabilitare în pas de melc pe DN66

    Reabilitare în pas de melc pe DN66

    Vremea trece iar lucrările de reabilitare începute la DN 66 se aseamănă tot mai mult cu o misiune imposibilă. Acolo unde ar trebui să se muncească zi lumină, se înaintează în pas…de melc, spun revoltaţi localnicii din Bumbeşti-Jiu. Autorităţile nu se declară nici ele prea încântate, însă speră la rezultate mai bune înainte de sfârşitul de an.

    De stadiul lucrărilor nu sunt încântate nici autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu care aşteaptă ca DN 66 să fie finalizat. Un motiv în plus vine de la spaţiile de parcare pe care edilul Constantin Bobaru le vede imperioase pentru şoferii care tranzitează Bumbeşti-Jiu. Edilul aşteaptă lămuriri de la proiectant în acest sens, iar la partea de finanţare, spune că sunt soluţii. „Ritmul de lucru nu este unul mulţumitor nici pentru noi, dar mai ales pentru participanţii la trafic. Din păcate, lucrările sunt la un stadiu fizic destul de mic, ceea ce mă interesează pe mine şi aştept inginerul rezident pe această lucrare să discutăm, este oportunitatea unor spaţii de parcare de-a lungul lui DN 66, de la intrare până la ieşire din Bumbeşti-Jiu. Nu există parcări pe o parte şi pe alta şi sunt necesare”, a declarat Constantin Bobaru, primarul localităţii Bumbeşti-Jiu. Cheltuiala cu parcările ar reveni proiectului de reabilitare. Oamenii nu văd cu ochi buni reabilitarea unui drum naţional care s-a transformat întro adevărată odisee şi care ridică multe semne de întrebare. Nu spun că nu este necesară, dar se tem că obiceiurile proaste mor greu. Localnicii nu s-ar mira ca drumul să fie refăcut, pe de o parte, iar pe de cealaltă, să se strice. Nu de alta, dar şi să ştii meserie este mare lucru. „Nu fac mare lucru, mă nemulţumeşte că se mişcă în ritmul lor. Iau oameni nepricepuţi şi-i pun la drumuri. Se face pe o parte, se strică pe alta. Parcările da, sunt binevenite aici, nu numai pentru şoferii în tranzit, ci şi pentru locatari”, a declarat un cetăţean. „Nu se va termina DN 66 prea curând, dacă tot sparg la conducte, au lucrat echipe şi noaptea, dar lucrează de nemântuială. Vor pune asfalt, iarna, parcă văd”, a spus alt localnic.

    Sigur pe rezultate

    Că mai mult se stă decât se lucrează spune şi şeful judeţului, Ion Călinoiu, care vrea rezultate, nu vorbe şi asigurări. Altfel, paşii de melc nu vor duce nicăieri. Mesajul vine şi de la reprezentanţii Guvernului care nu sunt deloc încântaţi de cele văzute în teritoriu. Nu am nici o temere că nu se va executa lucrarea până la capăt, deoarece faţă de alte dăţi, acum, firma câştigătoare, slabă de altfel, nu este ţinută în braţe de nimeni. În plus, faptul că întreaga lungime kilometrică Rovinari-Bumbeşti-Jiu va fi atacată de începerea lucrărilor, şi va determina respectarea contractului”, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliu Judeţean. Sunt porţiuni unde singurele eforturi la reparaţii se văd în săpăturile abandonate, iar acolo unde ar trebui să fie front de lucru, se văd şanţuri de drum şi muşuroaie de pietre. Mărturie la lipsa de zel stau parcă indicatoarele, citite zilnic de şoferii nevoiţi să ocolească. Câţiva muncitori păreau să pună mai mult interes la repararea unui pod, dar efortul lor zilnic nu înseamnă mai mult de 8 ore. „Suntem de la 7,00 aici, muncim opt ore pe zi. Nu ştim noi stadiul, şefii îl ştiu. Acum lucrăm la cofrag, ridicăm cofragul ca să aibă acoperirea de beton”, a declarat un muncitor. Timpul trece, iarna se apropie şi nu în avantajul şoferilor pe care-i aşteaptă o viaţă grea dacă au în plan itinerare pe DN 66.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: