spot_img
6.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăActualitate"Redescoperă Gorjul" la Bacău

    „Redescoperă Gorjul” la Bacău

    „Redescoperă Gorjul” se dovedeşte a fi un proiect pe cât de ambiţios, pe atât de antrenant. O dovedesc obiectivele propuse, dezvoltarea şi consolidarea turismului, dar şi valorificarea potenţialului turistic al zonei pentru atragerea de investitori. Echipa de implementare a proiectului a primit o sarcină dificilă, dar frumoasă, fiind prezenţi între 2 şi 4 decembrie la Bacău, la prima participare la un târg expoziţional în cadrul proiectului „Redescoperă Gorjul”.

    Alături de 12 judeţe, la Centrul Expoziţional de la Bacău, Gorjul a dat ocazia iubitorilor de turism, cultură şi tradiţii să îi redescopere frumuseţile şi valorile. Nu oricum, ci prin amenajarea unui stand modular care şi-a propus să expună elocvent, valorile reprezentative pentru Gorj. Sperăm să aducem un plus de valoare prin ceea ce este reprezentativ pentru atragerea de turişti. Nu era posibil să prindem în imagini tot ceea ce este definitoriu pentru zona noastră, dar imaginile şi prezenţa la târg va ajuta din plin la dezvoltarea turistică şi socio-economică”, a declarat Alina Pătraşcu, manager proiect. Gorjul nu este întreg fără Brâncuşi, iar românii de pretutindeni îi pot admira operele în imagini şi la Bacău. Standul modular nu va omite din prezentare operele emblematice, Masa tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Materiale de promovare şi pliante vor fi împărţite în cadrul Târgului de la Bacău, unde „Redescoperă Gorjul” va deveni cunoscut, nu doar ca proiect de promovare, ci şi ca o adevărată invitaţie la meleaguri de neuitat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: